Șeful Marinei ruse a făcut un anunț fără precedent. Potrivit acestuia, Flota Baltică va avea șase nave de război noi. Acestea sunt de ultimă generație și sunt dotate cu rachete de croazieră Kalibr.
Acesta a mai declarat că Flota Baltică se va îmbogăți cu cele 6 nave de război cu ocazia zilei acesteia.
Astfel, 6 corvete Karakurt ale proiectului 22800 se vor alătura Flotei Baltice. 4 dintre acestea sunt echipate cu sisteme antiaeriene Panţîr-M care vor permite doborârea ţintelor aeriene pe o rază de 20 de kilometri.
Corvetele din acest proiect sunt echipate cu sisteme portabile de apărare antiaeriană şi pot fi utilizate de sine stătător sau ca parte a unui grup naval. În plus, acestea au circa 67 de metri lungime, o lăţime de 11 metri şi o putere de încărcare de 860 de tone.
În iunie sunt planificate exercițiile NATO
Rusia a venit cu acest anunț în contextul exerciţiilor NATO Defender-Europe 20. Înițial, acestea urmau să aibă loc în luna mai dar din cauza coronavirusului acestea au fost reprogramate în iunie.
Exercițiile NATO Defender-Europe 20 vor avea loc în Germania, Polonia și în țările baltice.
Ministerul rus al Apărării a declarat că manevrele militare se vor repeta regulat
„Una din principalele misiuni ale Flotei Baltice este testarea unor noi nave de luptă şi submarine electrice între care fregate, corvete, deminatoare şi sumarine fabricate de United Shipbuilding Corporation din Saint Petersburg, precum şi mici nave de rachete, vase hidrografice de cercetare oceanică şi vase construite pentru Ministerul Apărării de către alte şantiere navale”, a explicat amiralul Nikolai Yevmenov.