”Rusia nu ameninţă pe nimeni şi şi-a respectat cu stricteţe obligaţiile în sfera securităţii internaţionale şi controlului armamentului”, a declarat liderul de la Kremlin, într-o întâlnire cu reprezentanţi militari de rang înalt.
Însă arsenalul rus urmează să fie modernizat cu scopul de a asigura apărarea în faţa oricărei eventuale ameninţări, a subliniat el.
Putin a făcut aceste declaraţii în ziua în care NATO a lansat, în Norvegia, cele mai vaste manevre militare de la Războiul Rece şi până în prezent, la care participă aproximativ 55.000 de militari.
El s-a exprimat, de asemenea, în contextul în care preşedintele american Donald Trump a anunţat că intenţionează să-şi retragă ţara din Tratatul INF cu privire la interzicerea armamentului nuclear cu rază intermediară de acţiune, încheiat de Ronald Reagan cu Mihail Gorbaciov în 1987, în timpul Războiului Rece.
Trump a luat această hotărâre acuzând Rusia că încalcă tratatul.
Putin a respins orice încălcare şi a acuzat, la rândul său, Washingtonul de încălcarea Tratatului INF.