Rusia sfidează toată Europa. Vrea să-și majoreze exporturile de motorină, în ciuda sancțiunilor impuse de UE

Un embargou privind importurile de produse petroliere rafinate ruseşti în ţările din Uniunea Europeană va intra duminică, 5 februarie, în vigoare.

Totodată, grupul celor şapte state puternic industrializate (G7) ar urma să impună la rândul său plafoane de preţ pentru livrările ruseşti de combustibili, notează reuters.com

Exporturile totale de motorină din porturile ruseşti de la Marea Neagră şi Marea Baltică ar urma să crească

În pofida acestor măsuri restrictive, exporturile totale de motorină din porturile ruseşti de la Marea Neagră şi Marea Baltică ar urma să crească cu 5% până la 10% în luna februarie comparativ cu luna ianaurie, până la 4,2-4,3 milioane de tone, arată datele furnizate de traderi.

Rusia şi-a majorat deja livrările de motorină spre Turcia şi Maroc, în încercarea de a-şi redirecţiona produsele petroliere înaintea embargoului UE.

Chiar și așa, sursele din piaţă spun că, în această lună, livrările de motorină de la rafinăriile ruseşti ar putea fi mai mici decât se preconiza.

„Pe lângă embargou, livrările de produse rafinate ar putea fi afectate de vremea nefavorabilă din porturile Novorossiisk şi Tuapse de la Marea Neagră”, a spus unul dintre traderi.

De asemenea, rafinăriile ruseşti ar putea reduce producţia de carburanţi în funcţie de nivelul plafonului de preţ, care nu a fost încă stabilit, susţin traderii.

„Dacă marjele vor deveni negative, producţia de combustibili ar putea să scadă rapid şi semnificativ”, a adăugat un trader.

Mai mult, lipsa de tancuri petroliere disponibile este un alt factor care ar putea limita exporturile ruseşti de motorină, notează sursa menționată.

Pakistanul ia în considerare relansarea proiectului gazoductului pe care îl construiește cu Rusia

În altă ordine de idei, Pakistanul ia în considerare relansarea proiectului gazoductului Pakistan-Rusia de la Karachi la Gwandar. Acest lucru ar putea duce la reluarea lucrărilor la proiectul de gazoduct Gwandar, cel care a fost abandonat și care face legătura cu Iranul.

Acordul, semnat în anul 2015 între Pakistan și Rusia, era de execuție a proiectului de gazoduct Nord- Sud. Ulterior, acesta a fost numit Pakistan Gas Stream Project și a fost folosit pentru a transporta GNL de la Karachi la Lahore.

Modelul inițial arăta că Rusia urma să ofere 85% finanțare, iar Pakistanul urma să ofere 15% finanțare. De asemena, proiectul era pe bază de construcție, deținere, operare, transfer (CDOT), el urmând să fie transferat în Pakistan.

„Rusia a nominalizat RT Global pentru a finaliza proiectul, în timp ce Pakistanul a nominalizat Inter State Gas Systems (ISGS), deținut de stat”, arată The Express Tribune.