Poporul rus a mai fost o dată sacrificat în numele unor idei politice, ceea ce se întâmplă de 105 ani de la formarea centrului de putere de la Kremlin. Nu contează numărul de victime, ci doar atingerea unui ideal stabilit de un conducător pe care istoria nu mai poate să-l încapă.

Iosif Stalin a hotărât în anul 1924 că trebuie să fie extinsă Uniunea Sovietică la nivel planetar și a ordonat în 1927 începerea unei industrializări forțate fără precedent în evoluția omenirii. Tancul a devenit mașina esențială pentru armată și întreaga industrie a fost subordonată nevoilor forțelor blindate. Au fost asamblate 12.001 mașini de luptă din seria T-26 în perioada 1931 – 1941, ideale pentru sprijinirea infanteriei. Erau însă considerate prea lente și cu o rază limitată de acțiune în raport cu planurile strategice ale liderilor sovietici, inginerii primind misiunea să pună în oțel proiecte pentru tancuri rapide.

A apărut seria BT din care au fost produse cel puțin 8.090 de unități. Erau capabile să străbată și 700 km dacă drumul era bun, ceea ce făcea imposibilă apărarea de către inamic a unui front. Mașinile rapide aveau însă un cusur fundamental: sacrificau blindajul. Înmulțirea tunurilor antitanc a dus la schimbarea concepției privind proiectarea unei mașini pentru acțiuni în masă, mai ales că și proiectilele artileriei clasice puteau să facă ravagii prin tir rapid. Proiectul BT a fost modificat pentru a obține un tanc adaptat spargerii fronturilor și ofensivelor în adâncime și a apărut în anul 1939 modelul T-34, revoluționar prin masa de 26 t, blindajul înclinat antiproiectil și tunul de calibrul 76,2 mm. În plus, era ușor de fabricat în masă și industria a reușit să asambleze peste 84.000 de unități, inclusiv în alte state socialiste.

Tunul de calibrul 76,2 mm nu mai dădea rezultate și a fost înlocuit cu unul de 85 mm, ceea ce implica o sporire a cantităților de explozibili și metal necesare pentru producerea de muniții. Cum blindajele creșteau în grosime și în calitate, Iosif Stalin a cerut un tun bun și au apărut blindatele din seria IS, 3.854 fiind din modelul IS-2, masa blindatul crescând la 46 t. Tunul de 122 mm era devastator împotriva mașinilor blindate, dar putea să fie util și-n lupta cu infanteria. Tancul greu era însă dificil de construit și autoritățile de la Moscova au cerut un proiect simplu pentru formarea celor mai mari mase de blindate. A apărut modelul T-55 ce avea tun de 100 mm și o masă de 36 t. Producția sovietică ar fi fost de peste 62.000 de exemplare, dar totalul celei din lagărul socialist se apropie sau trece de 100.000. Se înțelege de ce regimul comunist insista să se dezvolte prelucrarea minereului de fier și industria constructoare de mașini.

T-55 era o mașină bună, dar avea unele limitări din cauza obsesiei de a reduce dimensiunile și astfel părțile expuse tirului inamic erau diminuate. Un tanc principal de luptă avea nevoie de un tun mai puternic și a fost lansat modelul T-62 cu o gură de foc de calibrul 115 mm și masa de 37 t. Puterea de foc a crescut, dar se putea și mai mult. Peste 22.000 de exemplare au fost plămădite din oțel de cea mai bună calitate și inginerii căutau soluții pentru mașina simplă și ideală. S-a trecut la tunul de calibrul 125 mm și a apărut T-72. Având o masă sporită până la 44,5 t în varianta modernizată B, noua mașină de luptă  satisfăcea și cerința adaptării la o producție de mare serie.

Fabricile constructoare de mașini au fost capabile să livreze circa 25.000 de unități

Fabricile constructoare de mașini au fost capabile să livreze circa 25.000 de unități ce teoretic ar fi copleșit sistemele antitanc capitaliste. Erau sprijinite de peste 7.500 de T-80, mult mai scumpe pentru că aveau instalate turbine cu gaz în locul clasicelor motoare diesel. Era sporit și blindajul pentru a face față rachetelor din ce în ce mai perfecționate, masa ajungând la 46 t în varianta U. Producția a încetat abia în anul 2001, dar numai pentru a face față altor modele. Rachetele au demonstrat că tancurile din era sovietică sunt puternic blindate în partea frontală, dar nu pot face față loviturilor ce vizează partea superioară a corpului mașinii. Bugetul statului rus trebuie să facă față altor programe de modernizare prin adăugare de blindaje speciale sau să se dezvolte noi mase de blindate precum T-90 și T-14 Armata.

Doar prezentarea acestor tancuri sovietice este suficientă pentru a înțelege orice cititor de ce nivelul de trai nu putea să crească în lagărul socialist și atunci când erau luate măsuri în favoarea populației. S-a făcut totul pentru tancuri și n-a mai fost timp pentru mâncare. Este interesant că Uniunea Sovietică a ajuns în situația extrem de neplăcută să importe cereale tocmai din SUA, stat ce trebuia să dispară pentru totdeauna.