Organizația de Cooperare Shanghai era pe vremuri o mică și obscură listă de dictatori care nu reprezentau vreun pericol real. Acum, nu mai este așa.

În această săptămână, liderii autoritari din arena mondială, printre care președintele Putin al Rusiei și președintele Xi al Chinei, se vor întâlni în Asia Centrală pentru reuniunea anuală a unei obscure organizații care, începând din anul 1996, atunci când a fost înființată, a atras puțină atenție pe plan mondial.

Situația e însă pe cale să se schimbe, întrucât Organizația de Cooperarea Shanghai (SCO) e hotărâtă să facă un pas îndrăzneț. În cadrul unui eveniment care va irita cu siguranță Washingtonul, organizația conferă Iranului calitatea de membru, țara fiind considerată în America drept un stat care susține terorismul.

Triumfalismul Occidentului în perioada de după Războiul Rece, atunci când Francis Fukuyama a proclamat “sfârșitul istoriei și victoria democrației liberale”, pare să fi devenit o amintire îndepărtată. Astăzi, ordinea geopolitică a devenit un flux, în Europa amenință războiul și s-ar putea ca noul ‘look’ al clubului de dictatori din China să ofere imaginea incipientă a unei ordini mondiale antioccidentale, arată The Sunday Times. 

Clubul dictatorilor occidentali

După ani de relativă obscuritate, SCO devine brusc ‘la modă’, dacă judecăm după lunga listă a statelor care așteaptă să adere, lăsând la o parte Iranul. Belarusul, o altă țară-paria, ar urma să devină curând un stat observator până să devină membru cu drepturi depline. Se spune că și Turcia, o țară membră a NATO, se gândește să depună o cerere, ea în prezent fiind doar unul dintre ‚partenerii de dialog’ ai SCO, un statut care, în această săptămână, va fi acordat Arabiei Saudite și Qatarului.

„A început prin a fi un grup nesemnificativ, care nu făcea decât să le permită membrilor să discute între ei”, observă Charles Kupchan, profesor de relații internaționale la Universitatea Georgetown din Statele Unite. „Acum primește noi membri și se mărește, începând să arate ca o instituție cu o mai mare capacitate și greutate”.

Unii observatori occidentali au calificat grupul drept un ‚club al dictatorilor’, care intenționează să îndepărteze influența occidentală din inima Eurasiei. Totuși, s-ar putea ca ambițiile să fie și mai mari.

În afara Chinei și a Rusiei, din grup mai fac parte India și alte cinci ‚stanuri’ – Pakistan, Tadjikistan, Kazahstan, Kîrgîzstan și Uzbekistan. Liderii lor se vor întâlni joi, în străvechiul oraș uzbek Samarkand, aflat pe vechiul ‚Drum al Mătăsii’, pe care, în secolul al XIX-lea, imperiul britanic și cel rus se luptau pentru dominație în Afganistan și pe alte teritorii din Asia Centrală.

Această luptă pentru influență a ajuns să fie cunoscută sub numele de ‚Marele Joc’ – o definiție promovată de Arthur Connolly, un agent al serviciilor britanice de spionaj, totodată explorator, care a fost decapitat pentru spionaj într-o piață publică din Buharra, o localitate aflată la circa 350 km de Samarkand, în anul 1842. Umilirea ceva mai recentă a Marii Britanii și Americii prin căderea orașului Kabul, survenită anul trecut, va fi fost un semnal încurajator pentru SCO, care contează pe Afganistan ca pe o altă țară cu statut de observator.

Federația Internațională pentru Drepturile Omului a calificat grupul drept „un instrument în vederea încălcării drepturilor omului”, iar alți critici o văd drept o alianță de conveniență între niște duri la fel de dezgustați de Occiident și de principiile social-liberale ale acestuia, dar mânați și de o dorință de a lupta împotriva teroriștilor, extremiștilor și separatiștilor”. Prin asta, liderii înțeleg mai ales „orice persoană care complotează împotriva statului”, afirmă Raffaello Pantucci, de la Royal United Services Institute și autor al cărții ‚Chinostan’ – carte despre ascensiunea Chinei în Eurasia.

O dovadă a înăspririi politicilor antiteroriste ale organizației o reprezintă Structura Regională Antiteroristă, o filială a SCO cu sediul la Tașkent, în Uzbekistan. Pe lângă nefericitele sale inițiale, RATS (șobolani, în limba engleză, n. red.), organizația deține o bază de date cu numele ‘teroriștilor’ din țările membre, ceea ce face dificil ca disidenții politici căutați să poată fugi dintr-un stat într-altul.

Aceste state sunt recunoscute pentru represaliile brutale asupra disidenților. Adversarii politici ai lui Putin sunt omorâți, închiși sau exilați, iar el este acuzat de măcel asupra civililor din Ucraina. În ceea ce îl privește, Xi este acuzat de curățirea etnică impusă uigurilor din regiune autonomă Xinjiang, aflată în nord-vestul țării.

Dar organizația nu pronunță verdicte în privința membrilor săi. „Este un loc unde militanții împotriva democrației pot supraviețui și pot demonstra că se bucură de sprijin internațional”, afirmă Pantucci.

Ebrahim Risi, președintele iranian, se va potrivi perfect. El este cunoscut drept ‚măcelarul din Teheran’ pentru rolul avut ca președinte al unei comisii care a ordonat execuția a 30000 de deținuți disidenți, în 1988.

Cu ani în urmă, aderarea Teheranului a fost blocată de China de teamă că asta ar pune-o în relații proaste cu SUA. Totuși, mai recent, relațiile dintre Washington și Beijing s-au deteriorat într-o asemenea măsură, încât „s-ar putea ca China să creadă că nu mai are nimic de pierdut”, afirmă Ali Vaez, de la Grupul Internațional de Criză (ICG).

Parteneriatul rus-iranian, ”o axă a binelui”

Putin a cultivat de mai multă vreme relațiile cu Iranul. Pe vremuri, el l-a asemuit pe liderul suprem, Ali Khamenei, cu Isus Cristos, iar cu ocazia unei vizite, i-a făcut un dar special – una dintre cele mai vechi ediții ale Coranului. „S-ar putea ca el să- fi șoptit ceva la urechea lui Xi, spunându-i că ‚e timpul să-i primim pe iranieni în SCO’”, crede Kupchan.

Dar, oricare ar fi situația, Gavriil Popov, un parlamentar rus, a calificat noul parteneriat rus-iranian drept o ‚axă a binelui’ – o referire batjocoritoare la o declarație din trecut a fostului președinte american, George W. Bush, care, în 2002, a spus că Iranul, Irakul și Coreea de Nord constituie o ‚axă a răului’.

Cela două țări au o lungă și complicată istorie‚ iar diferendele dintre ele rămân încă. Rusia nu împărtășește aversiunea Iranului față de Israel și nu dorește un Iran înarmat nuclear. Totuși, relațiile dintre ele se dezvoltă mai ales între elitele serviciilor de securitate din cele două țări.

„Există o cultură reciprocă a mafiei, ei împărtășesc aceeași viziune legată de o așa-zisă conspirație mondială și un dezgust comun față de Occident”, susține Ali Ansari, profesor de istorie iraniană și director al Institutului pentru Studii Iraniene de la Universitatea St. Andrews.

Înaintea vizitei lui Putin din luna iunie la Teheran, Iranul a început să trimită drone forțelor ruse care luptă împotriva Ucrainei. Totuși, potrivit declarațiilor lui Ansari, „mai important este felul în care Putin pare să-și fi însușit întrutotul termenii ideologiei Teheranului – o doză bună de anglofobie, discuții despre rezistență, consecințele toxice ale culturii occidentale și necesitatea existenței unei societăți care ‚să se auto-purifice’”.

Implicarea Iranului în războiul din Ucraina

„Departe de a tolera, de a opri și de condamna idiosincraziile revoluționare iraniene,, conducerea rusă pare chiar să le împărtășească, inclusiv în privința acestei alarmante misiuni a Mamei Rusii, considerată tot mai mult drept una sfântă”, mai adaugă el.

„Washingtonul este foarte îngrijorat de acest bloc rival dictatorial, ancorat în comun la Moscova și la Beijing”, afirmă Kupchan. „Dar oare va fi SCO un rival? Va apărea oare acest grup drept o alternativă la Occident. Încă nu cred ca noi să fi ajuns până acolo”.

„Nu văd un consens suficient între Rusia și China care să stabilească niște reguli sau norme și care să poată fi considerate drept o ordine alternativă. Dar dezvoltarea acestei organizații și relațiile dintre Beijing și Moscova sunt niște semne clare că ne îndreptăm spre o lume hibridă, formată din mai multe grupuri cu viziuni diverse de guvernare. Vedem deja semnele incipiente”.

Multe lucruri ar putea depinde de rezultatul războiului din Ucraina, unde, în afara lucrurilor pentru care se luptă, se pune totodată și problema tăriei democrației occidentale. „Tipul de regim ce va să vină tinde să fie oferit de țara care a câștigat ultimul mare război”, afirmă Jack Snyder, analist politic la Universitatea Columbia din SUA. ”Tipul de regim propus de tine este astfel impulsionat. Oamenii se uită la el și își spun: ‚Astea sunt lucrurile care merg. De ce să nu le încercăm și noi?’”.