A avut loc un nou schimb de prizonieri de război: O femeie soldat, însărcinată, a fost eliberată
„Astăzi, am procedat la un nou schimb de prizonieri. Paisprezece dintre ai noştri se întorc acasă, şapte militari şi şapte civili. Una dintre femeile militar este însărcinată în cinci luni”, a transmis vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, sâmbătă după-amiază, pe Telegram, fără a dezvălui numărul soldaților ruşi ce au fost predaţi de armata ucraineană.
Amintim faptul că, vineri după-amiază, Irina Vereşciuk a acuzat direct armata rusă că a „deportat” un mare număr de civili ucraineni de-a lungul frontierei naționale pentru a îi folosii pe post de „ostatici”.
„Ei au capturat toţi aceşti ostatici – civili, femei, angajaţi ai consiliilor locale, pentru a încerca să-i folosească. Ştim că există peste o mie de ostatici acolo, între care aproape 500 de femei. Ştim că sunt în închisori şi în centre de detenţie provizorii la Kursk, la Briansk, la Riazan, la Rostov”, a spus aceasta, relatează BBC.
Vicepremierul Ucrainei a vorbit despre dificultatea de a obţine eliberarea femeilor ucrainene. „Acum refuzăm să organizăm un schimb fără nicio femeie pe listă. Aşa încercăm într-un fel sau altul să ne salvăm femeile şi civilii”, a explicat Irina Vereşciuk.
De asemenea, joi după-amiază, 21 aprilie, oficialul ucrainean a anunțat un nou schimb de prizonieri de război între Ucraina și Rusia.
Schimbul dintre Ucraina și Rusia
„Astăzi, retrimitem acasă 19 persoane, inclusiv zece militari (printre care doi ofiţeri) şi nouă civili”, a declarat Irina Vereşciuk, potrivit CNN.
Totodată, vicepremierul ucrainean a adăugat că printre persoanele rănite se numără și câțiva oameni ce vor putea beneficia de tratament medical.
„De data aceasta, printre persoanele eliberate sunt şi răniţi, iar acest lucru este foarte important. Vor putea beneficia de tratament total şi de reabilitare”, a subliniat Irina Vereşciuk.
În plus, în cursul zilei de marți, 19 aprilie, Guvernul de la Kiev anunţase că au fost eliberaţi 76 de prizonieri ucraineni în cadrul unui schimb cu armata rusă.
Iryna Vereshchuk a confirmat că Ucraina a primit 76 de prizonieri de război în cadrul unui schimb cu Rusia, relatează Sky News. Aceasta a explicat faptul că Rusia a predat 60 de soldați și 16 civili ucraineni, plus 10 ofițeri ucraineni.
„Acesta a fost cel de-al cincilea schimb de prizonieri de război. Un total de 76 de persoane”, a afirmat Iryna Vereshchuk într-o declarație de presă.