Rusia, țara condusă de către Vladimir Putin, solicită Uniunii Europene să înregistreze vaccinul Sputnik V. În plus, Rusia speră ca procesul de revizuire să înceapă în februarie.
Rusia solicită aprobarea vaccinului anti-COVID. Fondul de Investiţii Directe din Rusia (FIDR) a anunţat că experţi ai Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) au avut o consultare ştiinţifică cu echipa care a dezvoltat vaccinul Sputnik V la care au participat peste 20 de experţi şi specialişti, anunță EFE.
„Recomandările în baza dezbaterii vor fi trimise dezvoltatorilor vaccinului Sputnik V în următoarele 7 sau 10 zile”, a informat FIDR.
Până în prezent, vaccinul Sputnik V a fost autorizat în Rusia, Belarus, Serbia, Argentina, Bolivia, Algeria, Palestina, Venezuela, Paraguay şi Turkmenistan.
FIDR a informat de asemenea că, vineri 22 ianuarie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va demara procedurile pentru prezentarea preliminară a solicitării de autorizare a vaccinului Sputnik V.
Rusia a început campania de vaccinare anti-COVID în această săptămână
Rusia speră să vaccineze 70 de milioane de persoane până la jumătatea acestui an, potrivit ministrului rus al industriei şi comerţului, Denis Manturov.
Ministrul a reamintit că în februarie va începe producţia masivă a vaccinului EpiVacCorona, dezvoltat de centrul de cercetare din Siberia Vektor.
„Acest lucru va spori capacităţile de vaccinare”, a subliniat Denis Manturov.
La rândul său, ministrul rus al sănătăţii, Mihail Murashko, a declarat că, pentru „a obţine o imunitate colectivă, este necesar să se vaccineze 60 % din populaţia adultă, altfel spus 68,6 milioane de persoane”.
„Preconizăm să atingem această cifră în actualul semestru”, a precizat el.
Potrivit datelor centrului operativ de combatere coronavirusului, Rusia a înregistrat în total 3.633.952 de cazuri de COVID-19, dintre care 21.152 în ultimele 24 de ore.
Aceste date situează Rusia pe locul patru mondial al contagierilor, după SUA, India şi Brazilia.