Rusia sperie România. Ideologul lui Putin, adevărul despre Călin Georgescu: „Remarcabil. Util pentru noi”

Calin Georgescu

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Alexandr Dughin, ideologul considerat apropiat lui Vladimir Putin, a comentat recent performanța remarcabilă a lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Dughin consideră că Georgescu este un politician care poate aduce beneficii Rusiei, datorită pozițiilor sale anti-globaliste și conservatoare.

Alegerile din România au captat atenția și dincolo de granițele țării, iar rezultatul primului tur a fost comentat de Alexandr Dughin, ideologul rus al Kremlinului. Acesta a lăudat candidatul independent Călin Georgescu, subliniind că reprezintă un tip de politician care ar fi mai ușor de abordat de către Rusia.

Dughin a explicat că Georgescu, deși nu este un susținător declarat al Moscovei, împărtășește multe dintre valorile conservatoare și naționaliste care sunt apreciate în cercurile politice ruse.

Georgescu – un politician ușor de abordat pentru Rusia

Alexandr Dughin a vorbit despre Călin Georgescu ca despre un politician care nu este neapărat prorus, dar care, prin pozițiile sale, reprezintă un aliat mai accesibil pentru Rusia.

„Călin Georgescu este un politician remarcabil. (…) Este mult mai ușor să ai de-a face cu un astfel de politician decât cu altcineva pentru Rusia”, a afirmat Dughin.

Alexandr Dughin

De asemenea, ideologul rus a observat că Georgescu este împotriva globalismului și a agendei liberale, iar aceste trăsături sunt apreciate în cadrul Kremlinului.

„Nu poate fi numit prorus, dar este asemănător cu Orban. Este împotriva globalismului, împotriva agendei liberale, este un patriot român, ortodox convins, tradiționalist, conservator”, a adăugat acesta.

Dughin a subliniat legătura specială dintre România și Moldova, afirmând că Georgescu nu va sprijini integrarea Moldovei în Uniunea Europeană.

„Chiar și în Kremlin se spune că nu se știe exact care este poziția sa. Și, știți, legătura dintre România și Moldova este deosebită. Moldova aspiră spre România pentru integrarea europeană. Dar aici este o legătură cu Rusia, care nu pare să se potrivească”, spune ideologul lui Putin.

În opinia sa, victoria acestui candidat ar însemna o reorientare politică a regiunii, favorabilă unei posibile apropiere de Rusia.

„Dacă, prin voia lui Dumnezeu, acest candidat patriot, Călin Georgescu, va câștiga, Moldova nu va avea unde merge. Dacă se îndreaptă spre România, vor ajunge mai aproape de un bloc aliat cu noi. Aceste rezultate sunt foarte importante și neașteptate. Toată lumea credea că va câștiga un naționalist român clasic, mai puțin favorabil Rusiei”, a mai spus Dughin.

Reprimarea globalismului

Alexandr Dughin a subliniat că unul dintre mesajele forte ale candidaturii lui Călin Georgescu este rezistența față de globalism.

SURSA FOTO: Facebook, Călin Georgescu

„Acest popor respinge susținătorii globaliști care transformă România, o țară ortodoxă, într-o copie a Europei globaliste. Rezistența lui Călin Georgescu este vocea poporului, fără partide sau mișcări politice în spate.

El spune doar adevărul. „Răspunsul este simplu”, spune el, „haideți să ieșim din această situație”.

Românii spun: „Ajutați-ne să ieșim de aici, altfel ne vom afla din nou într-un impas istoric.”

Este un semnal foarte interesant pentru toți. Este un candidat excelent. Este util pentru noi”, a comentat ideologul rus.

Georgescu, fără a fi afiliat unor partide politice mari, susține că România trebuie să iasă din această „situație” globalistă și să recâștige suveranitatea sa. Dughin consideră că acest mesaj este un semnal important, care reflectă dorința românilor de a se îndepărta de influențele externe.

Reacțiile din presa rusă după primul tur al alegerilor

După primul tur al alegerilor prezidențiale, presa rusă a lăudat rezultatul impresionant obținut de Călin Georgescu în România. „Susținătorul alianței cu Rusia” a fost titlul apărut în media de la Kremlin.

Ria Novosti a distribuit pe canalul său de Telegram un mesaj optimist, anunțând:

„Georgescu, susținător al Alianței cu Rusia, îl depășește pe premierul Ciolacu în alegerile prezidențiale din România, conform datelor procesate de CEC, după 82,6% din buletinele de vot.”

În acest context, Dughin a comentat despre importanța rezultatelor din alegerile din România, considerând că succesul lui Georgescu este „foarte important” și „neașteptat”.