Rusia ar putea rupe relațiile diplomatice cu SUA

Rusia ar putea decide să întrerupă legăturile diplomatice cu Statele Unite. Acest lucru s-ar putea întâmpla în cazul în care Washingtonul decide să confiște activele rusești blocate ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

Aceasta a fost declarația ministrului de Externe adjunct rus, Serghei Riabkov, citat de Reuters.

Cu toate acestea, oficialul rus anunță că nu Moscova va fi cea care va iniția ruptura dintre cele două state.

„Suntem pregătiţi pentru orice scenariu, iar SUA nu trebuie să-şi facă iluzii că Rusia se agaţă cu ambele mâini, cum se spune, de relaţiile diplomatice cu acest stat. (…)

Relaţiile diplomatice în sine nu sunt un totem care trebuie adorat, nu sunt o vacă sfântă de care toată lumea are grijă. Dar nu vom lua noi iniţiativa rupturii”, a declarat Riabkov.

Ministrul susține că Moscova este conștientă de faptul că „Rusia şi SUA au un rol central în menţinerea securităţii şi stabilităţii strategice”.

În același timp, diplomatul rus a afirmat că Rusia este pregătită să reacționeze în mod similar, cu aceeași monedă, în cazul în care Statele Unite decid să plaseze rachete cu rază scurtă și medie de acțiune în Europa. Același lucru este valabil și pentru zona Asia-Pacific.

Conform declarațiilor lui Serghei Riabkov, Rusia monitorizează cu atenție evoluția și posibila desfășurare a rachetelor din partea SUA. În plus, este pregătită să ia rapid deciziile politice necesare pentru a răspunde adecvat.

Serghei Riabkov
Serghei Riabkov (SURSA FOTO: kremlin.ru)

Moscova şi Washingtonul ar putea desfășura un schimb de deținuți

Serghei Riabkov a subliniat că Moscova și Washingtonul mențin legături în perspectiva unui posibil schimb de deținuți între cele două state.

Această declarație vine în contextul în care John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, a făcut, recent, declarații în acest sens. El a dezvăluit că Statele Unite pregătesc o nouă propunere în scopul eliberării a doi cetățeni americani. Este vorba despre jurnalistul Evan Gershkovich și fostul pușcaș marin Paul Whelan. Cei doi se află în închisori din Rusia.

Paul Whelan, închis în Rusia din 2018 sub acuzația de spionaj, a spus, într-un interviu publicat miercuri de BBC, că se simte „abandonat” de SUA. El i-a acuzat pe americani de „trădare”, considerând că nu au reușit să îl repatrieze.

Pe 29 martie, Evan Gershkovich, jurnalist american în vârstă de 32 de ani de la Wall Street Journal, angajat anterior și de agenția France Presse la Moscova, a fost reținut de către serviciile de securitate ruse. În acel moment el efectua un reportaj în Ekaterinburg.

Jurnalistul se confruntă cu acuzații de spionaj. Aceasta este o infracțiune care poate atrage o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare. Cu toate acestea, el respinge vehement aceste acuzații. Poziția este împărtășită și de autoritățile din Washington, precum și de publicația la care lucrează Gershkovich și familia acestuia.