NATO cere Rusiei să înceteze presiunile asupra Moldovei
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a început declarația de presă din urma întrevederii în mod laudativ. El a lăudat parteneriatul de 30 de ani dintre NATO şi Moldova.
Cu această ocazie, el a făcut și un apel către Federația Rusă, căreia i-a cerut să își retragă trupele de pe teritoriul Moldovei.
„Moscova continuă să exercite presiuni asupra Republicii Moldova (…) cu scopul de a vă destabiliza societatea şi de a vă submina democraţia”, a declarat secretarul general al NATO.
El a vorbit și despre presiunile exercitate de Rusia, care folosește inclusiv metode precum șantajul energetic și dezinformarea. Totodată, el secretarul general a precizat că NATO susține în totalitate integritatea teritorială a Moldovei.
„Moldova a răspuns condamnând agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi întărindu-şi rezilienţa şi securitatea internă.
NATO susţine pe deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei şi cerem Rusiei să îşi retragă forţele de pe teritoriul vostru. Puteţi conta în continuare pe asistenţa noastră”, potrivit lui Stoltenberg.
Potrivit unor date de anul trecut, Armata rusă deține aproximativ 1.500-2.000 de militari în regiunea Transnistria.
Aceștia sunt grupați în în două categorii. „Pacificatori” ce și-au început misiunea în 1992 la finele Războiului de Nistru dintre armata Republicii Moldova și separatiștii pro-ruși tranisnistreni susținuți de Rusia. Apoi, soldații ruși din Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR).
GOTR are misiunea oficială de a păzi depozitele de muniții din satul Cobasna, care adăposteau la începutul anilor ’90 circa 20.000 de tone de muniții. Depozitul este situat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina.
Revenind la Jens Stoltenberg, el a amintit și despre decizia NATO de a ajuta Moldova în demersurile ei de întărire a apărării cibernetice și cele de comunicare strategică.
În plus, în urma summitului de la Vilnius, țările aliate au fost de acord să intensifice cooperarea politică și practică față de Republica Moldova. Secretarul general a adăugat că acest aspect va ajuta, pe viitor, la aderarea țării la UE.
Premierul Moldovei a vorbit despre consolidarea capacității de apărare
Prim-ministrul Republicii Moldova a precizat că țara sa vrea să se implice în misiuni internaţionale şi exerciţii militare comune. În plus, Dorin Recean a mulțumit pentru sprijinul acordat de NATO.
„Ne consolidăm capacitatea de apărare. Agresiunea Rusiei în Ucraina a necesitate eforturi şi mai mari din partea noastră pentru a dezvolta, alături de prietenii noştri, rezilienţa societăţii, a instituţiilor, dar şi capacitatea noastră de apărare.
Ne dorim să participăm la misiuni internaţionale, dar şi la exerciţii care ne vor consolida capacitatea şi interoperabilitatea”, a declarat prim-ministrul Moldovei, potrivit NewsMaker.
Recean a fost în Bruxelles în perioada 24-26 octombrie. Aici, el a avut numeroase întrevederi cu importante personalități politice internaționale. Dintre aceștia îi amintim pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, şi comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.