Rusia trimite o undă de șoc în toată Europa! Decizia luată de Vladimir Putin care ar putea duce la tensiuni fără precedent

Vladimir Putin a ordonat recent guvernului să ajute Belarus în fața sancțiunilor economice impuse de Occident în contextul represiunii declanșate împotriva oponenților regimului. Decizia a fost luată după ce președintele Aleksandr Lukaşenko a efectuat marți o vizită în Rusia, aliatul său cel mai apropiat.

Vladimir Putin a dat ordin! Rusia se angajează să îi ofere un ajutor lui Aleksandr Lukaşenko în fața sancțiunilor impuse de Occident

Uniunea Europeană şi Statele Unite au impus o serie de sancțiuni împotriva Belarusului în ultimele luni, cele mai recente fiind instituite pentru deturnarea unui avion Ryanair pentru a aresta un jurnalist de opoziţie care călătorea cu acest avion, conform informațiilor transmise de afp.com

„Sprijin pentru Belarus pe fondul sancţiunilor asfixiante se află pe ordinea de zi, iar guvernului i s-au dat instrucţiuni şi el lucrează în acest sens”, a transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.

Restricțiile impuse de UE împotriva unor sectoare cheie ale economiei Belarusului

Consiliul European a informat anterior că UE a impus în luna iunie sancțiuni împotriva unor sectoare cheie ale economiei Belarusului, pentru a face presiuni asupra regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în urma deturnării din 23 mai a unui avion Ryanair aflat pe ruta Vilnius-Atena pentru arestarea unui opozant.

Totodată, noul set de măsuri cuprinde restricţii asupra comerţului cu îngrăşăminte pe bază de potasiu, cu petrol, produse din tutun, şi limitează accesul Minskului pe pieţele de capital din UE. Astfel, UE interzice „vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, direct sau indirect, către oricine din Belarus, de echipamente, tehnologii sau softuri destinate să fie utilizate în principal pentru supravegherea sau interceptarea de comunicaţii prin internet şi telefonice, precum şi de bunuri şi tehnologii cu dublă utilizare în scopuri militare, şi către persoane, entităţi sau organisme specifice din Belarus”.

De asemenea, Banca Europeană de Investiţii va înceta orice decontare sau plată aferentă oricărui acord existent privitor la proiecte în sectorul public, precum şi oricărui contract de asistenţă tehnică. Aceste sancţiuni economice se adaugă interdicţiei de zbor în UE pentru companiile aeriene din Belarus, în timp ce survolarea acestei ţări şi aterizarea pe aeroporturile sale sunt nerecomandate companiilor din UE. Mai mult, UE a inclus alte 78 de nume pe lista sa neagră, care numără acum 166 de persoane. Printre acestea se află preşedintele Aleksandr Lukaşenko şi doi dintre fiii săi, cât şi 15 entităţi care au legături cu regimul.