Rusia trimite o undă de șoc în Europa. Vladimir Soloviov, cel care este și favoritul lui Vladimir Putin, a făcut niște declarații controversate directe la adresa Occidentului.
Menționăm faptul că Soloviov are propria emisiunea la televiziunea publică Rossia-1, el fiind considerat principala voce mediatică a Kremlinului. În discursul său, acesta a lansat acuzații dure la adresa țărilor baltice, având în vedere restricțiile adoptate împotriva Rusiei.
Omul lui Putin susține că țările baltice sunt doar ”niște state baltice naziste”, care nu au niciun drept să ia măsuri împotriva Rusiei.
Acuzații dure la adresa țărilor baltice
„Lituania, Letonia, Estonia spun cu încântare că îi vor pedepsi pe ruși, că nu le vor mai acorda vize, că le vor confisca proprietățile, că vor interzice limba rusă pe teritoriul lor. Stați așa, despre cine vorbim? Sunteți niște state baltice naziste și vreți să ne interziceți nouă, rușilor, să ne vorbim limba, chiar dacă 40% dintre letoni sunt vorbitori de rusă?”, a spus în direct, omul lui Putin.
În același timp, Soloviov a amenințat cu războiul nuclear Uniunea Europeană și Statele Unite, având în vedere situația. El se întreabă dacă Germania, Franța, Belgia, dar și Marea Britanie sunt pregătite pentru o serie de astfel de atacuri din partea Rusiei.
Vladimir Soloviov amenință Occidentul cu arme nucleare
„În regulă, atunci ne vom trimite trupele să apărăm populația vorbitoare de limbă rusă, 40% din Letonia! Vor sări, oare, țările NATO în ajutor? Sunt pregătite Berlinul, Parisul, Londra și Bruxelles-ul să piară în urma atacurilor rachetelor noastre? Și, dacă e nevoie, în urma atacurilor cu arme nucleare? Va fi pregătită America să intre în luptă pentru statele baltice naziste, care încalcă drepturile vorbitorilor de limbă rusă?”, a mai completat Vladimir Soloviov.
Menționăm faptul că Vladimir Soloviov a fost decorat de Vladimir Putin cu o înaltă distincție de stat. Totodată, acesta se regăsește și pe lista persoanelor sancționate de către Occident. În momentul de față, Soloviov are activele înghețate și de asemenea nu poate să călătorească nici în Uniunea Europeană.
Nu este însă prima oară când acesta face astfel de declarații controversate. De la debutul războiului și până în prezent, apropiatul lui Vladimir Putin a avut mai multe derapaje în care a amenințat Occidentul cu utilizarea de arme nucleare.