Vești bune pentruu elevii ruși. Ministrul educaţiei din Rusia, Serghei Kravţov, a anunţat că toţi elevii vor intra în vacanţă timp de trei săptămâni începând de luni în cadrul măsurilor destinate opririi pandemiei de coronavirus.
Până în prezent în Rusia au fost înregistrate peste 110 cazuri de coronavirus şi niciun deces, informează miercuri DPA, citată de agerpres.
În ceea ce privește vacanţa, aceasta va dura până pe 12 aprilie, a anunţat Kravţov, într-o declaraţie publicată de către Ministerul pe care îl conduce.
Unele şcoli însă, vor rămâne deschise pentru a se ocupa de copiii ai căror părinţii solicită acest lucru, se arată în declaraţie.
De asemenea, vor fi create condiţii pentru învăţarea de la distanţă, se indică în aceeaşi declaraţie.
Rusia şi-a închis frontierele pentru persoanele străine, cu excepţia celor care deţin permis de şedere sau aparţin personalului diplomatic, şi mai multe oraşe au restricţionat desfăşurarea evenimentelor publice de amploare, pentru a limita transmiterea virusului ucigaș.