Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat luni măsuri de securitate suplimentare pentru a proteja infrastructura de atacurile maritime şi aeriene ale Ucrainei.
Rusia ia măsuri de securitate suplimentare
„Având în vedere situaţia creată, a fost luată decizia de a lua măsuri suplimentare pentru a îmbunătăţi apărarea împotriva atacurilor maritime şi aeriene”, a declarat Şoigu în cadrul unei întâlniri cu conducerea forţelor armate.
Ministrul citat a arătat că Ucraina s-a concentrat pe „atacuri teroriste asupra infrastructurii civile din oraşe şi alte localităţi din Federaţia Rusă”.
Motivul ar fi, potrivit lui Şoigu, „eşuata” contraofensivă ucraineană lansată pe 4 iunie, în pofida „sprijinului susţinătorilor occidentali”.
De aceea, armata rusă şi-ar fi intensificat în ultimele săptămâni atacurile asupra instalaţiilor militare ucrainene, inclusiv asupra celor implicate în comiterea de acte teroriste.
Duminică, autorităţile ruse au denunţat atacuri cu drone asupra Moscovei şi a peninsulei ucrainene anexate Crimeea. aminteşte EFE.
„Faţadele a două turnuri de birouri din oraş au fost uşor avariate. Nu există victime sau răniţi”, a scris primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, transmite EFE.
Ministerul Apărării de la Moscova a declarat că dronele au lovit două clădiri ale unui complex de zgârie-nori dintr-un centru financiar şi de afaceri.
Nu este pentru prima dată când Moscova consideră contraofensiva un eșec
Ucraina afirmă că a înregistrat progrese treptate, deși mai lent decât și-ar dori, de la lansarea contraofensivei mult așteptate la începutul lunii iunie împotriva pozițiilor bine consolidate ale Rusiei.
După 17 luni de război, Ucraina se află sub presiune pentru a obține victorii semnificative pe câmpul de luptă după ce a primit tancuri, sisteme de rachete și alte echipamente occidentale și pentru a se asigura că țările NATO nu-și diminuează sprijinul.
Din acest motiv, Rusia a prezentat în repetate rânduri contraofensiva ca fiind un eșec, chiar dacă se află încă în stadii foarte incipiente, potrivit Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că „resursele de mai multe miliarde de dolari care au fost transferate de către țările NATO către regimul de la Kiev sunt de fapt cheltuite ineficient și fără scop”.
El a spus că acesta este motivul pentru care Kievul recurge la „acte de disperare”, cum ar fi atacul cu drone împotriva districtului de afaceri al Moscovei de duminică.
În ciuda comentariilor lui Peskov, faptul că dronele ostile au ajuns în inima capitalei ruse în ultimele trei luni, chiar dacă nu au provocat daune majore, este foarte inconfortabil pentru autoritățile care au spus publicului că Rusia deține controlul deplin asupra a ceea ce numește „operațiunea militară specială” împotriva Ucrainei.