Ucraina va intensifica atacurile cu drone
Mai multe atacuri cu drone au fost lansate împotriva regiunilor rusești în ultimele săptămâni, iar Mykhailo Podolyak a declarat că acest lucru arată că războiul se mută treptat în țara lui Vladimir Putin.
El a precizat că toate aceste atacuri cu drone pe teritoriul rusesc se vor intensifica în următoarea perioadă.
„În ceea ce privește Rusia … există un număr tot mai mare de atacuri cu drone neidentificate lansate de pe teritoriul Federației Ruse, iar numărul acestor atacuri va crește”, a declarat consilierul prezidențial.
„Pentru că acesta este stadiul războiului … când ostilitățile sunt transferate treptat pe teritoriul Federației Ruse”, a adăugat el, potrivit SkyNews.
De asemenea, Podolyak a exclus deocamdată discuțiile de pace, afirmând că orice negocieri ar însemna o „capitulare” din partea Ucrainei.
Atacurile cu drone asupra Rusiei au crescut brusc în amploare în ultimele zile, iar la începutul acestei săptămâni, am asistat la cel mai mare atac de până acum. Șase regiuni rusești au fost lovite într-o singură noapte, cu avioane de transport distruse și un aerodrom militar incendiat.
Declarații contradictorii privind pagubele
Marți seară, Mihail Vedernikov, guvernatorul din Pskov, a raportat un atac cu drone ucrainene, martorii susținând că au văzut între 10 și 20 de drone lovind un aerodrom din regiunea de frontieră rusă, în apropiere de Estonia.
Miercuri dimineață, Ucraina a afirmat că a distrus complet patru avioane și a avariat altele, iar oficialii din domeniul securității au declarat vineri că atacul a fost lansat din interiorul teritoriului rus.
„Da, patru avioane de transport IL-76 au fost distruse în Pskov, pe un aerodrom. Nu mai pot fi reparate. De asemenea, alte câteva dintre aceste avioane sunt avariate”, a declarat miercuri Andriy Yusov, un purtător de cuvânt al serviciului militar GUR din Ucraina.
Surse rusești l-au contrazis însă, afirmând că cele patru avioane au fost doar avariate.
„Ca urmare a atacului cu drone, patru avioane IL-76 au fost avariate. A început un incendiu, două aeronave au fost cuprinse de foc”, a declarat presa de stat rusă, citând serviciile de urgență.
În timp ce afirmațiile Kievului și ale Moscovei se contrazic reciproc, este clar însă că Ucraina a reușit să lovească un aerodrom rusesc aflat la sute de kilometri în spatele graniței sale și să scoată din funcțiune o serie de aeronave de importanță strategică.