Vladimir Putin vrea ca războiul din Nagorno-Karabah să se încheie curând
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut luni, 31 octombrie 2022, o întâlnire oficială cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, în cadrul căreia a spus că războiul din Nagorno-Karabah ar trebui să se încheie curând.
„Acest conflict are loc de zeci de ani, deci mai trebuie să-i punem capăt cândva. Suntem de acord cu acest lucru”, a declarat, luni, Vladimir Putin.
El speră că summitul trilateral cu Armenia și Azerbaidjanului va ajuta la găsirea unor măsuri care vor aduce pacea în Nagorno-Karabah.
„Știu că aveți voința politică de a face acest lucru și îl susținem în toate modurile posibile. Trebuie să fim alături de dumneavoastră acum, și apoi într-un format trilateral, pentru a găsi puncte cheie care să ne permită să mergem mai departe”, a adăugat președintele Rusiei, relatează agenția de presă TASS.
Despre conflictul militar din Nagorno-Karabah
Războiul din Nagorno-Karabah este un conflict armat între Azerbaidjan, sprijinit de Turcia, și autoproclamata Republică Arțah, sprijinită de Armenia. Acest război a avut loc în rgiunea disputată Nagorno-Karabah și în teritoriile înconjurătoare. Această regiune este recunoscută la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar este parțial guvernată de Republica Arțah, un stat separatist cu o majoritate etnică armeană.
Războiul a început în dimineața zilei de 27 septembrie 2020 de-a lungul liniei de contact în Nagorno-Karabah, care a fost stabilită în urma primului război din Nagorno-Karabah (1988-1994). Armenia și Republica Arțah au introdus legea marțială și mobilizarea totală, în timp ce Azerbaidjanul a introdus legea marțială și o mobilizare parțială.
Turcia a oferit sprijin militar Azerbaidjanului, deși amploarea acestui sprijin militar a fost contestată. Se consideră că implicarea Turciei a fost o încercare de extindere a sferei sale de influență, atât prin întărirea poziției Azerbaidjanului în acest conflict militar, cât și prin marginalizarea influenței Rusiei asupra regiunii respective.
Nagorno-Karabah este o regiune montană, fără ieșire la mare, din Caucazul de Sud. Cea mai mare parte a regiunii respective este condusă de Republica Arțah (denumită în trecut Republica Karabahul de Munte sau Republica Nagorno-Karabah), un stat de facto independent, dar nerecunoscut, creat în baza fostei Regiuni Autonome Karabahul de Munte care a făcut parte din componența Republicii Sovietice Socialiste Azerbaidjan (RSS) în cadrul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).