Administraţia vămilor din Rusia vrea să facă din contrabanda cu produse alimentare occidentale o infracţiune comparabilă cu traficul cu explozive sau materiale radioactive, transmite AP.
Serviciul Vamal al Federaţiei Ruse a publicat joi un proiect de lege în care sugerează că produsele alimentare străine supuse embargoului să fie calificate drept ' produse de importanţă strategică', o etichetă care este rezervată doar materialelor radioactive, otrăvurilor, armamentului şi explozibililor. Această reclasificare ar permite autorităţilor să ceară condamnare cu închisoare până la şapte ani pentru persoanele sau companiile implicate în contrabanda cu produse alimentare. Reprezentanţii administraţiei vamale susţin că actuala pedeapsă pentru contrabanda cu alimente, o amendă de până la 300.000 de ruble (4.500 de dolari), nu este suficient de dură pentru a-i descuraja pe cei care vor să introducă în Rusia produse alimentare occidentale.
Proiectul de lege va fi discutat de Guvernul de la Moscova până la data de 3 septembrie, când este aşteptată să fie luată o decizie.
Începând din luna august 2014, Rusia interzice importul de produse alimentare din ţările care au introdus sancţiuni pentru rolul Moscovei în criza din Ucraina, interdicţie care afectează în special sectorul agricol european. Recent, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat distrugerea produselor alimentare de contrabandă confiscate, sute de tone de fructe sau brânzeturi fiind strivite sau incendiate în mod public pentru a demonstra hotărârea autorităţilor de la Moscova de a pune în vigoare embargoul.
SURSA: Agerpres