De asemenea guvernul intenţionează să vândă o participaţie de 4,11% din Federal Grid Company of Unified Energy System (FGC UES) şi acţiuni la generatorul de energie hidroelectrică, RusHydro.
"Ne aşteptăm ca veniturile din privatizare să se ridice la aproximativ 300 miliarde de ruble în 2012, 380 miliarde de ruble în 2013 şi 475 miliarde de ruble în 2014", a afirmat Uvarov, iar cea mai mare sumă va proveni din vânzarea acţiunilor Rosneft – peste 200 miliarde de ruble.
Guvernul Rusiei a aprobat în decembrie planul de privatizare pentru perioada 2011-2014, ce include vânzarea participaţiilor la zece mari companii de stat care ar putea aduce bugetului încă 1.000 miliarde de ruble (33 miliarde de dolari).
Vânzarea activelor companiilor de stat este menită să reducă deficitul bugetar, estimat la 5,3% din PIB în 2010 şi la 3,6% din PIB în 2011.
SURSA: Agerpres