Ruşii aduc 100 de milioane de dolari la capitalul Lukoil România

Capitalul social al Lukoil România SRL, a treia compania de piaţa petrolieră autohtonă, a fost majorat cu 103 milioane de dolari. Adică a crescut de patru ori. Decizia majării capitalului a fost luată la o şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor care a avut loc în decembrie 2009. Cele 103 milioane de dolari reprezintă echivalentul a 296 de milioane de lei, la cursul BNR din 11 decembrie, când s-a aprobat majorarea. După majorare, capitalul social al Lukoil România este

Capitalul social al Lukoil România SRL, a treia compania de piaţa petrolieră autohtonă, a fost majorat cu 103 milioane de dolari. Adică a crescut de patru ori.

Decizia majării capitalului a fost luată la o şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor care a avut loc în decembrie 2009. Cele 103 milioane de dolari reprezintă echivalentul a 296 de milioane de lei, la cursul BNR din 11 decembrie, când s-a aprobat majorarea. După majorare, capitalul social al Lukoil România este de 400 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că ruşii au crescut de patru ori capitalul social.

Contactat de capital.ro, directorul general al Lukoil România, Constantin Tampiza ne-a declarat că majorarea a fost necesară pentru a se evita plata unor taxe. “A trebuit să ajungem la un raport de 1 la 3 între capitalul propriu şi credite, ca să nu plătim impozit pe dobânzi”. Potrivit Codului Fiscal, companiile care au un grad de îndatorare (raport între datorii pe termen lung şi capitaluri proprii) mai mare decât trei, îşi pierd dreptul de a deduce dobânzile la calculul impozitului pe profit.

Potrivit bilanţului pe 2008 depus la Fisc, Lukoil România avea capitaluri de doar 44 de milioane de lei şi datorii totale de 1,2 miliarde de lei.

Lukoil România este deţinută în proprţie de 99,99% de Lukoil Europe Holdings BV din Amsterdam.