Trupele ruse au atacat regiunea Kiev în noaptea de 27 octombrie, informează kyivindependent.
Nu au existat victime
Guvernatorul regiunii Kiev, Oleksiy Kuleba, a declarat că armata rusă au avut ca țintă una dintre comunitățile din regiune. Acesta nu a dezvăluit locația atacului, dar a spus că sunt salvatori la fața locului. Din fericire, nu există victime, a spus Kuleba.
Ucraina a doborât 19 drone kamikaze în regiunile Odesa, Mykolaiv, Vinița. Forțele aeriene au raportat că în două ore, pe 26 octombrie, forțele de apărare aeriană au doborât 17 drone kamikaze fabricate în Iran, iar celalte două drone Shahed-136 au fost doborâte de alte unități ale forțelor de apărare.
Directorul CIA, vizită surpriză la Kiev
Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), William Burns, a efectuat o vizită neanunțată în Ucraina la începutul lunii octombrie. Acesta s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu alți oficiali.
„În timp ce se afla acolo, el a reafirmat angajamentele SUA de a sprijini Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii rusești, în special prin continuarea schimbului de informații”, a declarat una dintre sursele agenției, informează CNN.
Interlocutorii săi au refuzat să ofere mai multe detalii despre călătoria lui Burns în Ucraina.
CNN subliniază de asemenea că șeful CIA a vizitat Ucraina deoarece în Statele Unite există o îngrijorare tot mai mare că Rusia ar putea recurge oricând la utilizarea armelor nucleare.
Ucraina contraatacă
Douăsprezece rezervoare cu combustibili au fost avariate în orașul Șahtersk din Republica Populară Donețk (RPD) în urma bombardamentelor efectuate de trupele ucrainene, a declarat joi șeful regiunii Donețk, Vitaly Khotsenko, informează TASS.
„Douăsprezece rezervoare cu carburanți au fost lovite de un obuz în Șahtersk. Facem eforturi pentru a preveni impactul acestei situații de urgență asupra consumatorilor și pentru a preveni penuria de combustibil”, a scris acesta pe canalul său de Telegram.
„Nu vom precupeți niciun efort pentru a remedia situația.”, a conchis Khotesnko.
Până în prezent, incendiul de la gara din Șahtersk a fost localizat, iar alte 42 de rezervoare cu carburanți au fost salvate, au declarat agențiile locale pentru situații de urgență, spunând că a fost prevenită o posibilă explozie de combustibil.
Conform celor mai recente informații, nimeni nu a fost ucis sau rănit.
Primarul orașului, Alexander Shatov, a declarat pentru TASS că trupele ucrainene au bombardat gara din oraș, astfel provocând incendierea vagoanelor-cisternă cu combustibil, a clădirii gării și a caselor din apropiere.