Vânzările de autovehicule Logan în Rusia au înregistrat o creştere anuală de 30% în aprilie, la 6.223 unităţi, ocupând locul al cincelea în topul celor mai cumpărate modele, faţă de şase în martie, în timp ce piaţa a avansat cu 20%, la 163.299 de unităţi.
Primele patru modele în topul vânzărilor din Rusia aparţin constructorului local Lada, respectiv Priora, Samara, 2105/2107 şi Kalina, potrivit datelor Comisiei Constructorilor Auto, din cadrul Asociaţiei Companiilor Europene în Federaţia Rusă.
Logan este singurul model al Renault inclus în top 25. În martie, Logan a înregistrat vânzări de 5.393 de maşini, în urcare cu 29% faţă de perioada simlară a anului anterior, plasându-se pe locul al şaselea.
Grupul francez deţine uzina Avtoframos în apropiere de Moscova, unde produce modelele Logan şi Sandero. În 2010, Renault a dublat capacitatea fabricii la 160.000 de maşini anual.
Renault a vândut 9.147 autovehicule în Rusia în luna aprilie, cu 34% mai mult ca în aceeaşi lună din 2009, şi a ocupat poziţia a treia în clasamentul constructorilor, la fel ca în martie. Renault a fost devansat de producătorii Lada şi Chevrolet.
La patru luni vânzările Logan au avansat tot cu 30%, la 18.793 de unităţi, iar piaţa auto rusească a scăzut cu 13%, la 456.179 de maşini. Logan a fost devansat şi în primele patru luni ale anului, la fel ca în aprilie, de modelele Priora, Samara, 2105/2107 şi Kalina ale companiei locale Lada.
SURSA: Mediafax