Ruşii au distrus cu buldozerul 20 tone de mere moldoveneşti

Aproximativ 20 de tone de mere moldoveneşti au fost distruse cu ajutorul unui buldozer, în urma unei decizii a Serviciului federal rus de supraveghere veterinară şi fitosanitară (Rosselhoznadzor), după ce inspectorii ruşi au descoperit că marfa nu era din Chile, aşa cum indica marcajul, ci din Republica Moldova, ţară împotriva căreia Federaţia Rusă a impus restricţii la exportul de fructe şi legume.

Potrivit agenţiei Unimedia de la Chişinău, marfa a fost reţinută în regiunea Belgorod, în sud-vestul Rusiei, unde inspectorii de la Rosselhoznadzor au constatat că marcajele privind ţara de origine erau schimbate. Ulterior a fost stabilit că merele erau din Republica Moldova şi că fructele nu corespund cerinţelor sanitare stabilite în Federaţia Rusă.

Dacă până în prezent fructele şi legumele moldoveneşti reţinute la vama rusă erau trimise de autorităţile ruse înapoi în Republica Moldova, de data aceasta Serviciul fitosanitar rus a recurs la o măsură mult mai radicală – distrugerea celor 20 de tone de mere sub şinele buldozerului.

Rusia a interzis în iulie 2014 importul de fructe şi legume proaspete şi conservate din Republica Moldova, invocând numeroase încălcări ale normelor fitosanitare ruse. De atunci, Rosselhoznadzor a acuzat în repetate rânduri Republica Moldova de încălcarea restricţiilor impuse la exportul de fructe şi legume în Rusia, prin încercarea de a livra produse cu documente false.

AGERPRES