Rușii au majorat prețurile pentru gazele vândute României! Cum justifică această scumpire

Scumpirile par că vin pe bandă rulantă în prima luna a anului 2019! WIEE România, una dintre cele două firme acceptate de Gazprom pentru a vinde gazele ruseşti pe piața din România, și-a informat clienții că începând de anul acesta a majorat prețul de vânzare a gazelor naturale.

Această nouă scumpire are legătură cu intrarea în vigoare a OUG 114 care prevede printre altele ca toate firmele din sectorul energiei şi gazelor care au licenţă de funcţionare de la ANRE trebuie să plătească cu 2% mai mult. Procentul de taxare este aplicat la cifra de afaceri a anului precedent, iar ANRE trebuie să elaboreze legislaţia specifică pentru încasarea lui.

Astfel că, noua taxa pe care Guvernul român a impus-o a fost transferată de WIEE  în preţul către consumatorii din România, care trebuie să plătească mai mult. 

Wiee Romania a fost înființată în anul 2000 ca o companie cu capital integral privat, aparținând firmei Gazprom AG, Elveția. Această informaţie a fost furnizată de unul dintre clienţii WIEE din România, client semnificativ, care a solicitat anonimatul, potrivit e-nergia.ro.

România consumă circa 11 miliarde de metri cubi de gaze anual, dintre care circa 10 miliarde din producţia internă, asigurată de Petrom şi de Romgaz, iar un miliard din import, de la Gazprom.