Preţul cu care firmele din România aduc acum gaze din Rusia este de 88-90 de lei/MWh, spune preşedintele ANRE Niculae Havrileţ. În urmă cu o lună, o lună şi jumătate, gazele ruseşti se vindeau cu 68 -70 de lei, ceea ce înseamnă că Gazprom a scumpit gazele cu circa 25%, de la începutul acestui an. De altfel, scumpirea gazelor de import nu este neapărat o surpriză, deşi amploarea ei este impresionantă, pentru că a fost anterior anunţată chiar de conducerea Gazprom, pe fondul creşterii cotației țițeiului. „Vedem deja dinamica preţurilor pentru petrol şi produse petroliere în trimestrul patru şi, pe cale de consecinţă, influenţa lor asupra preţului gazelor. De aceea, putem spune că preţul mediu pentru livrarea de gaze pe piaţa europeană va fi mai mare în primul trimestru din 2017 decât în ultimul trimestru din 2016“, a spus recent Alexei Miller, CEO-ul Gazprom.

Că acesta este preţul actual la care vând ruşii gaze în România, putem vedea şi consultând site-ul bursei de gaz de la Baumgarten Austria, referinţa pentru Europa Centrală şi de Sud-Est, unde se vând şi se cumpără doar gaze ruseşti. Tranzacţiile zilnice arată un interval de preţ între 19,4 şi 20,5 euro/MWh, corespondentul unui interval de 88-94 de lei-MWh, la un curs de 4,5 lei pentru un euro.

Scumpirea gazelor ruseşti nu are deocamdată influenţă asupra preţului gazelor pe care îl plătesc consumatorii casnici din România, care este fixat de ANRE, până la 1 aprilie 2017, la 60 de lei/MWh. După aceea, piaţa va fi liberă, preţul urmând a se calcula în funcţie de cerere şi ofertă. Atunci, am putea vedea anumite influenţe, deşi mici, pentru că România are gaze din belşug pentru asigurarea întregului necesar de consum, important fiind doar preţul la care acestea se vând. În schimb, mişcarea ruşilor are influenţă asupra consumatorilor industriali din România, care, practic peste noapte, s-au trezit cu preţuri mai mari cu 25% faţă de luna trecută. Aceştia pot renunţa să mai importe şi să se întoarcă către producătorii locali, Romgaz şi Petrom, care au cantităţi suficiente de gaze disponibile. Acum, românii sunt şi comparabili ca preţ cu ruşii, chiar în condiţiile în care vorbim despre gazele stocate.

Un alt efect este că factura României pentru gazele importate din Rusia tot creşte, după un 2016 care a marcat, la rândul său, o creştere de 400% faţă de 2015, pentru că, în condiţiile în care România a marcat un început de an extrem de geros, importurile au fost mari şi absolut necesare (şi încă sunt), pentru că doar producţia internă şi extracţia din depozite nu ajung pentru asigurarea consumului.

Ca la carte: întâi câştigi o piaţă, apoi dictezi preţul

Anul trecut, ruşii au ieftinit masiv gazul pe care l-au vândut în România până la 64 de lei/MWh, considerabil mai puţin decât preţul de vânzare al Romgaz şi Petrom, care nu pot vinde mai ieftin de acest prag. La noi, preţul gazelor are o componentă foarte importantă, respectiv taxele plătite de producători către bugetul de stat, după ce Guvernul a pretins un impozit pentru veniturile suplimentare obţinute din liberalizarea pieţei, pentru un preţ de referinţă de 72 de lei pe MWh. Aşa că, producătorii interni nu au putut micşora preţul sub acest nivel. În acelaşi timp, ruşii au coborât constant preţurile, câştigând masiv piaţă de la producătorii români. Cel mai afectat a fost Romgaz, care a înregistrat, în 2016, o producţie cu 24% mai mică, de la 5,56 mld. mc în 2015 la doar 4,2 mld. mc anul trecut, în timp ce profitul s-a diminuat cu 14%. OMV Petrom a avut o producție ușor mai mică față de cea obținută în anul precedent, conform datelor anunțate de Mariana Gheorghe, CEO-ul companiei. Ea a menționat, săptămâna trecută, că cererea de gaze a României a crescut cu circa 3% anul trecut, importurile înregistrând o creștere de aproximativ cinci ori față de anul precedent, când aproape tot consumul a fost acoperit din producția internă.

Din noiembrie 2016 şi până în prezent, importurile de gaz rusesc au acoperit circa 30% din necesarul de consum al României. Anul trecut, până în noiembrie, media lunară era de până în 10%. Practic, ruşii au câştigat masiv piaţă în România, pe fondul unei legi care limitează producătorii locali în a fi flexibili cu politica de preţ.
Acum însă, la 90 de lei/MWh, ruşii nu mai au nicio şansă în faţa companiilor româneşti pe partea de producţie curentă. Dacă Petrom şi Romgaz vând la 72 de lei/MWh, chiar şi 80 de lei/MWh, sunt considerabil mai ieftini ca Gazprom, deci câştigă foştii clienţi ai ruşilor. Dar firmele româneşti încep să se impună şi pe piaţa gazului comercializat din depozite – una mare, în această perioadă, când extracţia este aproape la acelaşi nivel cu producţia curentă(au fost 2,4 miliarde de metri cubi stocaţi în depozite, mai sunt 1,23 miliarde). Gazul stocat din depozite costă 92 de lei/MWh, 72 de lei/MWh fiind costul său propriu iar 20 de lei/MWh, contravaloarea stocării. La acest preţ, Romgaz şi Petrom sunt aproximativ la acelaşi nivel cu ruşii – 90 de lei/MWh, deci joacă cu şanse egale pentru atragerea de clienţi. Întrebat dacă Romgaz începe să-şi recâştige din clienţii pierduţi, directorul Romgaz, Virgil Metea spune că recâştigarea clienţilor nu este uşoară: “Nu se poate câştiga peste noapte, depinde de cât de rigide sunt contractele de import ale fiecăruia. Dar, da, în această perioadă, sunt semne că firmele se reorientează către producătorii interni”.

Gazprom vinde gaze în România exclusiv prin intermediul a două firme: WIIE, deţinută 100% de Gazprom, şi Conef, controlată de oligarhul rus Vitali Machitsky, proprietarul Alro Slatina. Consumul anual de gaze al României este de circa 11,5 miliarde de metri cubi, din care importurile sunt de 1,48 miliarde de metri cubi.

Factura României a crescut de cinci ori

Preţul mediu al gazului anul trecut, a fost de circa 70 lei/MWh, după cum arată rapoartele trimestriale ale ANRE, ceea ce corespunde unui preţ, la 1.000 de metri cubi, de circa 185 de dolari (la un curs mediu de 4 lei pentru un dolar). Prin urmare, România a importat, în 2016, gaze de la ruşi de 275 de milioane de dolari. În 2015, preţul mediu al gazelor de import a fost de aproximativ 110 lei/MWh, adică 291 dolari/1.000 mc. Factura din 2015, de circa 50 mil. dolari, pentru gazele importate, a fost cea mai mică din istoria relaţiilor bilaterale cu Rusia.  Cei 275 de milioane de euro cheltuiţi cu importurile anul trecut, deşi par mulţi bani, sunt totuşi puţini faţă de facturile la gazele de import de dinainte de criză. În anii 2007, 2008, când toate combinatele chimice încă lucrau, România importa circa 6 miliarde de metri cubi de gaze, pentru care achita 3 miliarde de dolari anual. La acea dată, gazul rusesc costa 530 de dolari/1.000 mc, de trei ori mai mult decât în prezent.

 SCUMPIRI LA POPULAȚIE

De la 1 aprilie, consumatorii casnici ar putea plăti o factură la gaze cu 10% mai mare. Anunțul a fost făcut, săptămâna trecută, de către Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Data de majorare a facturii coincide cu data liberalizării prețului la gaze. „În sectorul gazelor naturale vom avea o modificare de preţ de la 1 aprilie. Vom avea şi procesul de finalizare a pieţei reglementate pentru gaze naturale şi există posibilitatea ca în acest sector să avem o ajustare în sensul creşterii preţurilor, dar nu considerăm că ar putea să fie de 10%. Considerăm tot la nivelul câtorva procente, până în 10%, credem că nu aşa de mult“, a spus Havrileţ. Declarația acestuia a venit la puțin timp după ce directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, a declarat, agenției Agerpres, că preţul gazelor pentru populaţie s-ar putea majora cu peste 10% de la 1 aprilie. Potrivit lui Havrileţ, scumpirea va veni ca urmare a faptului că preţul gazelor de producţie internă, care acum este 60 de lei pe MWh, se va alinia cu preţurile pieţei, estimate pentru 68-72 de lei pentru vara următoare.

Putem spune că preţul mediu pentru livrarea de gaze pe piaţa europeană va fi mai mare în primul trimestru din 2017 decât în ultimul trimestru din 2016. Virgil Metea, director general Romgaz

În această perioadă, sunt semne că firmele se reorientează către producătorii interni. Virgil Metea, director general Romgaz

Date cheie

Preţ mediu gaze de import în decembrie 2016    68-70 lei/MWh
Preţ mediu gaze de import în prezent    88-90 lei/MWh
Cota de piaţă a ruşilor în prezent    30%
Cota de piaţă a ruşilor, anul trecut(medie)    10%
Factura la gaze a României, în 2016    275 mil. de dolari
Factura la gaze a României, în 2015    50 mil. de dolari