Cernăuțiul și Bucovina ar putea reveni sub controlul Bucureștiului, spune un politician rus, cunoscut pentru opiniile sale non-conformiste.
Astfel, România, alături din Ungaria și Polonia vor dezmembra Ucraina, pentru a-și recupera provinciile istorice aflate acum sub guvernanța Kiev-ului, profețește Vladimir Jirinovski.
”Ucraina este un instigator”
Prețul va fi însă unul extrem de scump: declanșarea celui de-Al Treilea Război Mondial.
Manevrele Serbiei împotriva Austro-Ungariei au provocat Primul Război Mondial, iar acum istoria se repetă, a declarat Vladimir Jirinovski într-un comunicat postat pe site-ul Partidului Liberal-Democrat din Rusia.
”Prin acţiunile de acum, Ucraina conduce Europa spre al treilea Război Mondial. Din nefericire, se va ajunge la asta, iar Ucraina este un instigator”, a afirmat liderul ultranaţionalist rus, citat de site-ul InSerbia.info, preluat de Mediafax.
Potrivit lui Jirinovski, Polonia poate profita de situaţia instabilă din regiune pentru a încerca să anexeze oraşele ucrainene Liov şi Rovno, Ungaria ar revendica zonele transcarpatice, iar România, Cernăuţiul şi Bucovina.
”Orientarea spre politici de stânga a Europei de Est”
”Aceste teritorii le aparţin. Harta secolului 16 arată că aceste teritorii au fost ocupate de Kiev”, a continuat Jirinovski.
”După destrămarea Uniunii Sovietice, structura bipolară a lumii a dispărut, iar acum Occidentul este interesat să diminueze orientarea spre politici de stânga a Europei de Est.
Ideile de stânga tind să beneficieze de o mai mare susţinere în contextul crizei economice. Ţările vor fi atrase din nou de Rusia. De aceea, în mod deliberat, se încearcă orientarea Europei de Est, a zonei baltice şi a Ucrainei spre politici de dreapta, pentru a face imposibilă apropierea de Rusia” a spus Jirinovski.
”Chiar dacă acest lucru reprezintă o ameninţare pentru propriile naţiuni, Europa de Est este împinsă spre fascism, pentru a fi împotriva noastră”, a încheiat liderul ultranaţionalist rus.
Vladimir Jirinovski este un politician rus, deputat, avocat și fost vicepreședinte al Dumei de Stat (Parlamentul Rusiei) între 2001 și 2011.
Jirinovski este fondatorul și liderul Partidului (ultra-naționalist) Liberal Democrat, al treilea partid ca importanță din Dumă.