”Constatăm că unele state utilizează Internetul pentru a acţiona împotriva altor state în scopuri politico-militare”, a declarat şeful departamentului în problema ameninţărilor şi provocărilor al ministerului respectiv, Ilia Rogacev, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.

”Singurul caz pentru care experţii cred că acţiunile statelor au fost dovedite în acest domeniu /…/ este sistemul Stuxnet, lansat în 2010 împotriva sistemului de control al centrifugelor utilizat pentru îmbogăţirea uraniului în Iran”, a adăugat el.

”Unii experţi cred că urmele duc la acţiuni întreprinse de către Israel şi SUA. Acesta este singurul caz dovedit al unui veritabil război cibernetic”, a mai spus Rogacev.

Potrivit unor experţi, Stuxnet a afectat calculatoare industriale şi se pare c-a fost destinat în principal să avarieze instalaţiile nucleare iraniene.

Funcţionarea sa ar fi avut drept scop să antreneze distrugerea fizică a instalaţiilor afectate, potrivit experţilor, care au evocat ”un sabotaj pe cale informatică”.

Stuxnet ar fi lovit în principal Iranul, dar şi India, Indonezia şi Pakistanul, potrivit acestor experţi.

Iranul a făcut obiectul a şase condamnări din partea ONU şi a unor sancţiuni internaţionale împotriva programului său nuclear, îndeosebi din cauza activităţilor sale de îmbogăţire a uraniului. Teheranul dezminte c-a vrut să achiziţioneze arma nucleară, dar experţii şi guvernele occidentale dau asigurări că este vorba de contrariul.
Sursa: Agerpres