La exercițiile militare din Marea Norvegiei au participat un crucişător echipat cu rachete, o fregată și un elicopter specializat în localizarea submarinelor. Conform informaţiilor preluate de Reuters, manevrele militare au avut loc în cadrul unor exerciţii navale rusești mai ample care se desfășoară în alte oceane și mări din toată lumea.
În contextul tensiunilor dintre Rusia pe de o parte şi Statele Unite ale Americii şi NATO pe de alta, Occidentul urmăreşte cu atenţie activităţile militare ruse. Concentrarea de trupe ruseşti la frontiera Ucrainei provoacă îngrijorare privind un posibil conflict, deşi Moscova neagă că ar intenţiona să declanşeze o invazie în ţara vecină, scrie Agerpres.
Exerciții militare în Marea Neagră
În urmă cu trei zile, Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că navele de război rusești au exersat trageri asupra țintelor aeropurtate și maritime în timpul exercițiilor din Marea Neagră, în sudul Ucrainei.
Exercițiile care au implicat 20 de nave ale marinei au început miercuri și fac parte dintr-o serie de activități militare în regiune, în apropierea Ucrainei.
Forțele de artilerie rusă din regiunea de sud Rostov, care se învecinează cu Ucraina, au exersat și distrugerea forțelor inamice și a vehiculelor blindate cu obuziere, a declarat Ministerul Apărării.
Conform planului de instruire a forţelor armate ruse pe anul 2022, o serie de exerciţii navele sunt programate în ianuarie-februarie în toate zonele de responsabilitate ale flotelor navale ruse, sub comanda amiralului Nikolai Ievmenov, comandantul marinei ruse.
Exerciţiile navale programate în această perioadă vor acoperi mările adiacente teritoriului rus şi de asemenea zone oceanice importante din punct de vedere operaţional. Manevre separate vor avea loc în Marea Mediterană, Marea Nordului şi Marea Ohotsk, precum şi în Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific.
În total, vor participa peste 140 de nave de luptă, cel puţin 60 de avioane, circa 1.000 de elemente de tehnică de luptă şi aproximativ 10.000 de militari.