Conform informațiilor transmise de Volodimir Zelenski, aeroportul respectiv a fost cucerit de forţele ruse, dar debarcarea paraşutiştilor la Gostomel, unde este aeroportul ucrainean, a fost ‘„blocată”, iar militarii ucraineni „au primit ordinul de a-i distruge”, transmit AFP şi Reuters.

Rusia a trimis 20 de elicoptere și un avion Mi-8 în Ucraina

De altfel, Armata Ucraineană a informat că 20 de elicoptere ruse şi un avion Mi-8 au adus trupe aeropurtate la aeroportul Gostomel.

„Lupte sunt în curs pentru aeroportul din Gostomel”, a spus șeful Forţelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnii.

În contextul tensionat actual, ucrainenii sunt terifiați de război și fug spre graniță să-și caute adăpost în România. De teamă, unele persoane au fugit doar cu hainele de pe ele.

A început războiul! Ucrainenii au fugit spre România

Recent, jurnaliștii ucraineni au făcut publice fotografii de la punctul de trecere Porubne, aflat la graniţa dintre Ucraina (Cernăuţi) şi România (Siret). În imaginile video oferite au fost surprinși ucraineni speriați de război, care fug spre țara noastră, cu speranța că vor găsi un adăpost pentru copiii lor.

Conform suspilne.media, mulţimi de oameni şi maşini se află la punctul de control Porubne de la graniţa dintre România și Ucraina.

Majoritatea oamenilor au cumpărat deja bilete în străinătate în avans. Unele persoane nu au răbdare să stea la coadă cu mașina, așa că își iau valizele și trec granița pe jos.

Joi dimineaţa, autorităţile ucrainene din Cernăuţi au informat că totul funcţionează normal, sfătuindu-i pe oameni să nu cumpere produse alimentare şi să nu se panicheze.

Deja școlile ucrainene au trecut în sistem online, la fel ca Universitatea Naţională Cernăuţi şi Universitatea de Medicină Bucovina.

Ucrainenii sunt terifiați de război! Oamenii nu știu unde să fugă: „Unde să îmi ascund copiii? Unde să merg? Spuneți-mi!”

Întrucât nu au adăposturi în propria lor țară, ucrainenii încearcă să fugă în străinătate, unde e pace și liniște. Unele familii au fost așa speriate că și-ar putea pierde viața încât au fugit doar cu hainele de pe ei, lăsând în urma lor tot.

„Sunt singură la muncă. Unde să fug? Unde să merg, spuneți-mi? Doamne!”

„Legea martială? O să fie panică. Unde să îmi ascund copiii? Nu avem adăposturi, nu avem nimic. Este spațiu deschis, unde să merg?”

„Trebuie să ne părăsim locuințele. Ce se întâmplă?”, sunt câteva dintre strigătele disperate ale civililor.