Citând datele furnizate de principalul motor de căutare online din Rusia, Yandex, cotidianul Izvestia susţine că numărul ruşilor care caută pe Internet modalitatea de a-şi face singuri acasă brânză mozzarella este în prezent de 1.631 pe lună, aproape dublu faţă de numărul căutărilor înregistrate înainte de embargou.
De asemenea, potrivit statisticilor Yandex, lunar, se înregistrează un număr de 436 de căutări cu privire la modalităţile prin care se poate produce acasă brânză parmesan, de cinci ori mai multe decât în luna iulie 2014, înainte ca Moscova să introducă embargoul.
Similar, numărul căutărilor din Rusia cu privire la instrucţiunile pentru a face jambon spaniol (jamon) s-au triplat, iar numărul căutărilor pentru producţia de prosciutto au crescut de patru ori.
Începând din luna august a anului trecut, Moscova interzice importurile de produse agricole şi alimentare provenite din ţările ce au impus sancţiuni Rusiei, în contextul crizei din Ucraina. Lista includea produse din carne şi lapte, precum şi fructe şi legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia şi Norvegia.
Înaintea instituirii embargoului, circa 6.000 de companii europene exportau în Rusia produse agroalimentare, acestea fiind înlocuite în prezent de societăţi din Asia, Africa şi America Latină, dar şi din ţări europene care nu sunt membre ale UE, cum este Serbia.
AGERPRES