Rușii stabiliți în Serbia au ieșit în stradă. Protestează împotriva războiului din Ucraina
Așadar, manifestanţii s-au strâns într-o piaţă din centrul capitalei sârbe, sub sloganul „Pace pentru Ucraina, libertate pentru Rusia”. Aceștia purtau bannere cu inscripţii precum „Putin, jos mâinile de pe Ucraina”, „Libertate pentru Ucraina” sau „Opriţi războiul”.
De asemenea, aceștia au scandat sloganuri precum „Putin la Haga”, pentru a fi judecat pentru crime de război, „Libertate” sau „Navalnîi”, numele de familie al liderului opoziţiei din Rusia, Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare în momentul de față.
Manifestanţii au mărşăluit pe străzile din centrul Belgradului
Aceștia au mărşăluit pe străzile din centrul Belgradului, dar poliţia i-a împiedicat să se apropie de clădirea ambasadei Rusiei.
Totodată, organizatorii au transmis într-un comunicat că, în cele zece luni de război, sute de mii de vieţi omeneşti şi zeci de oraşe au fost distruse, iar milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele.
În Serbia s-au desfăşurat în câteva rânduri demonstraţii de protest împotriva agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, dar au avut loc şi întâlniri ale organizaţiilor de dreapta, în sprijinul dictatorului rus.
Serbia, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, a condamnat agresiunea Rusiei, dar până acum nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva regimului criminal de la Kremlin. În Serbia a ajuns, recent, un număr mare de opozanți la regimul lui Vladimir Putin.
Amintim că Rusia este un aliat tradiţional al Serbiei şi îi apără interesele în forurile internaţionale.
Exporturile de petrol ale Rusiei au scăzut cu mai bine de jumătate
În altă ordine de idei, amintim că volumele de ţiţei transportate pe mare din Rusia au scăzut, pentru prima dată, cu 330.000 barili pe zi, până la 500.000 barili pe zi, sub livrările de 590.000 barili pe zi realizate prin conducta Drujba, potrivit raportului lunar al pieţei petroliere.
Datele indică, de asemenea, o penurie de proprietari de nave dispuși să transporte petrol rusesc de la o instalație de export din Asia, se arată în raport. Cu toate acestea, datele trebuie privite cu prudență, deoarece variabile precum vremea și programarea mărfurilor pot influența modificările fluxurilor de la o săptămână la alta.
Există, însă, semnale că piața navelor se întărește: de exemplu, compania petrolieră americană Exxon Mobil evită să mai angajeze petroliere care transportă petrol rusesc, potrivit Bloomberg. Rivalii lor, cei de la Shell, au făcut o mișcare similară, posibilitatea ca petrolul rusesc să rămână într-un petrolier riscând să încalce sancțiunile.