40% din forțele ruse sunt în poziție de atac! Avertisment fără precedent venit de la Pentagon: Nu cred că este o cacealma
Într-o declarație făcută în cursul zilei de vineri, un responsabil al Pentagonului a spus că peste 40% din forțele ruse relocate la granița Ucrainei sunt în poziție de atac, relatează France Presse, care adaugă că Statele Unite ale Americii estimează un număr de peste 150.000 de soldați ruși.
„Între 40% şi 50% sunt în poziţie de atac. S-au desfăşurat în punctele de adunare tactică în ultimele 48 de ore”, a declarat responsabilul din cadrul Departamentului american al Apărării.
De asemenea, el a mai spus că punctele de adunare tactică sunt zone apropiate de linia frontului unde o unitate militară se poziționează înainte de a lansa o ofensivă.
125 de batalioane de infanterie
Responsabilul a mai spus că Moscova avea vineri 125 de batalioane de infanterie în apropierea frontierelor cu Ucraina, față de 80 cât avea la începutul lunii februarie, în timp ce numărul acestora, în timpuri normale, este de 60.
Confruntările tot mai numeroase dintre separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene, declaraţiile incendiare ale liderilor pro-ruşi şi Kremlinului cu privire la situaţia din regiunile rusofone Donbas şi Lugansk corespund „campaniei de destabilizare a Ucrainei (care) este în desfăşurare”, potrivit acestui responsabil.
Elemente necesare pentru o invazie de succes
Lloyd Austin, secretarul Apărării, a declarat la postul ABC că preșdintele Vladimir Putin a adunat elementele „necesare pentru o invazie de succes”, adăugând ”nu cred că este o cacealma”.
„Are la dispoziţie o serie de opţiuni şi ar putea ataca în cel mai scurt timp”, a spus el din Polonia, unde s-a întâlnit cu militari americani şi polonezi.
Presa internațională mai scrie că Washingtonul avertizează de mai multe săptămâni că Rusia va provoca un incident la frontiera ucraineană pentru a justifica o invazie a Ucrainei, în timp ce Rusia neagă orice plan de invazie, dar cere garanţii pentru securitatea sa precum retragerea NATO din Europa de Est, tot atâtea cereri respinse de Occident.