Au trecut două luni de când Rusia a invadat Ucraina. În ciuda negocierilor purtate între cele două mari puteri, în repetate rânduri, nici până acum nu s-a ajuns la un acord. În acest sens, SUA sunt gata să intervină.
Încă de la începutul războiului, Statele Unite ale Americii au fost un aliat pentru Ucraina. Chiar dacă nu s-au implicat direct, au avut grijă să ajute trupele cu armament, dar și cu fonduri de peste un miliard de dolari.
O altă mișcare făcută de SUA va avea loc chiar astăzi, în prima zi de Paște. Potrivit ultimelor informații publicate de presa de peste hotare, în cursul zilei de zilei de duminică, doi oficiali americani ajung în Ucraina.
Este vorba despre secretarul de stat american Antony Blinken şi secretarul american al apărării Lloyd Austin, care vor vizitează Kievul. În ceea ce privește scopul vizitei, aceștia ar urma să discute cu Volodimir Zelenski despre cererea Ucrainei de a primi arme mai puternice după două luni de luptă cu forţele ruseşti invadatoare.
Vizită de ultimă oră în Ucraina
Vizita a fost anunțată încă de sâmbătă de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski și ar urma să fie cea mai înaltă vizită la nivel înalt a oficialilor americani în această ţară de la începutul războiului, la 24 februarie.
„Mâine vom discuta despre această listă exactă de arme care sunt esenţiale pentru noi şi despre ritmul livrărilor”, a declarat Zelenski la o conferinţă de presă dramatică, sâmbătă seara, într-o staţie de metrou.
Totodată, liderul de la Kiev mai preciza că Ucraina are nevoie de arme grele, cât mai multe, astfel încât să se poată apăra și să poată lupta de asemenea împotriva trupelor ruse.
Ucraina are nevoie de arme
„Ne-am dori să avem… arme grele puternice. De îndată ce vom avea (mai multe arme), de îndată ce vor fi suficiente, credeţi-mă, vom recuceri imediat acest sau acel teritoriu, care este ocupat temporar”, a mai spus președintele ucrainean.
De cealaltă parte însă, în ciuda declarațiilor făcute de partea ucraineană, Casa Albă nu a confirmat niciun plan de călătorie pentru Blinken şi Austin. Contactat de mai multe publicații, Departamentul de Stat şi Pentagonul au refuzat să comenteze.
Menționăm faptul că această vizită vine chiar la fix două luni distanță de când Rusia a invadat Ucraina. Nimeni nu întrevede un sfârșit prea curând în condițiile în care bombardamentele continuă și în aceste momente, iar cele două mari puteri nu par să ajungă la un acord de pace, în ciuda nenumăratelor discuții purtate în ultimele săptămâni.