Vladimir Putin ar putea fi terminat în următoarea perioadă. Potrivit ultimelor informații, Administraţia Biden a anunţat, miercuri, noi sancţiuni masive împotriva Rusiei, în coordonare cu Grupul G7 şi cu Uniunea Europeană.
Noul set de sancțiuni vizează sectorul bancar rus , dar şi membri ai familiei preşedintelui Vladimir Putin, în contextul continuării invaziei militare ruse în Ucraina.
Astfel, potrivit sursei citate, SUA anunță ”măsuri economice devastatoare”, atât pentru liderul de la Moscova, cât și pentru țara pe care o conduce.
Printre acestea se numără interzicerea noilor investiţii în Rusia, dar și un set de sancțiuni asupra membrilor familiilor oligarhilor ruși, în speranța că Putin va decide, având în vedere presiunea, să oprească masacrul din Ucraina.
„Astăzi, Statele Unite, împreună cu Grupul G7 şi cu Uniunea Europeană vor continua să impună costuri economice severe şi imediate asupra regimului Putin, din cauza atrocităţilor din Ucraina, inclusiv din Bucha. Vom face documentare şi vom transmite informaţii despre aceste atrocităţi şi vom folosi toate mecanismele adecvate pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili.
Vladimir Putin va fi terminat
În cadrul acestui efort, Statele Unite anunţă măsuri economice devastatoare, pentru interzicerea noilor investiţii în Rusia şi pentru a impune cele mai severe sancţiuni financiare asupra celei mai mari bănci din Rusia şi a numeroase companii de stat esenţiale, a oficialilor guvernamentali din Rusia şi asupra membrilor familiilor acestora.
Aceste sancţiuni financiare masive intervin după acţiunile noastre de la începutul acestei săptămâni de eliminare din sistemul achitării datoriilor a fondurilor ruse blocate în Statele Unite. Este important de precizat că aceste măsuri sunt concepute pentru a se intensifica în mod reciproc şi a genera un impact care se intensifică în timp”, anunţă Preşedinţia de la Washington, citată de Mediafax.
În același timp, sursa citată mai precizează că, alături de peste 30 de aliați de pe tot globul, SUA au aplicat restricții economice ample, cu cea mai mare coordonare din istorie.
Având în vedere ultimele măsuri luate, se estimează că PIB-ul Rusiei ar putea fi diminuat cu 15%, doar în acest an.
Cele mai drastice măsuri din istorie
„Statele Unite şi peste 30 de aliaţi şi parteneri din întreaga lume au aplicat restricţii economice ample, cu cel mai mare impact şi cea mai mare coordonare din istorie. Experţii preconizează că PIB-ul Rusiei se va diminua cu 15% anul acesta, anulând creşterile economice din ultimii 15 ani. Inflaţia a depăşit deja 15%, iar proiecţiile indică o accelerare. Peste 600 de companii private au părăsit deja piaţa rusă”, subliniază Casa Albă.
Menționăm faptul că noile sancţiuni anunţate de SUA vizează cea mai mare instituţie financiară din Rusia, Sberbank, precum şi cea mai mare bancă privată, Alfa Bank. Totodată, Joe Biden va emite o nouă ordonanţă executivă prin care va interzice orice nouă investiţie americană în Rusia. De asemenea, vor fi blocate acţiunile principalelor companii ruse de stat.