de glorie, dar numai vreo 15 miliarde pe an in ultima perioada) se intorc, spalati si nedijmuiti de taxe, acasa, dar alte cateva miliarde de dolari pleaca spre Europa Centrala si de Est. Potrivit analistilor, iesirile de capital rusesc sunt de cel putin zece ori mai mari decat investitiile oficial inregistrate, situandu-se undeva in marja de 150-300 de miliarde de dolari, pentru intervalul 1994-2001. La sfarsitul anului 2002, cifra oficiala a stocului de investitii rusesti in strainatate se ridica la 18 miliarde de dolari, ceea este doar o modesta parte, ceva peste 1%, din cifra globala (647 miliarde de dolari), fata de 18% cat detin SUA sau 62% cat are UE. Demn de remarcat este insa faptul ca ritmul cresterii investitiilor rusesti este extrem de accelerat, 80% din cele 18 miliarde de dolari fiind plasate in ultimii sase ani. Al doilea amanunt important este ca, dupa UE, care atrage 31% din volumul acestor investitii, tarile Europei Centrale si de Est aflate in procesul aderarii la UE, cu 25%, sunt principala tinta. Date fiind fluxurile ascunse de capital rusesc, dirijate pe filiera cipriota, cifra plasamentelor trebuie sa fie substantial revizuita in sus. In sfarsit, dar nu in cele din urma, marea majoritate a investitiilor rusesti se concentreaza in sectorul energetic, ceea ce face ca intreaga problema sa capete un foarte sensibil aspect politico-strategic. Economia actualei UE se bazeaza pe importul a 52% din resurse, iar in orizontul anului 2020 gradul de dependenta al UE largite (cu 30 de tari) va creste pana la 78%. Resursele critice sunt titeiul si, mai ales, gazele naturale. Cresterea consumului de gaze naturale al Europei, pe perioada urmatoarelor doua decenii, va fi acoperita aproape integral din exporturile rusesti, care se vor dubla pe relatia cu UE. Este un fapt istoric ca un astfel de raport economic ofera detinatorului de resurse sansa de a le utiliza ca arme virtuale de tipul presiunilor si amenintarilor de natura politico-strategica: „Lipsa accesului la energie are consecinte mari subliniaza presedintele Comitetului National Roman al Consiliului Mondial al Energiei, Aureliu Leca, iar rolul strategic si politic al energiei a fost in mod clar evidentiat in ultimii 30 de ani de diferitele crize petroliere, conflicte regionale sau erori in politica energetica a unei tari.”Daca UE are suficienta moneda de schimb pentru a echilibra raporturile cu Rusia, tarile din zona central-est-europeana sunt cu mult mai vulnerabile, iar presiunile energetice exercitate asupra lor trec din registrul virtual intr-unul contondent. Atunci cand nu te afli (inca) sub umbrela puternicului club al UE, atunci cand nu ai nici un metru cub de gaze naturale in subsolul patriei, cum este cazul Bulgariei si Lituaniei, si atunci cand factura energetica externa depaseste in valoare bugetul de stat, cum este cazul Republicii Moldova, furnizorului de resurse energetice trebuie sa i se plateasca tributul cuvenit de respect, in moneda politica, diplomatica ori comerciala. Ultimii ani ne-au dat o intreaga cronica a incidentelor in livrarea resurselor energetice catre aceste tari, iar in rolul protagonistului s-a aflat nu numai Rusia, ci si Ucraina, pe teritoriul careia trec retelele de transport. Perspectiva integrarii in UE a tarilor central-est-europene nu modifica foarte mult ecuatia raporturilor lor cu Rusia, data fiind slabiciunea relativa a economiilor acestor tari si, in special, investitiile rusesti in sectoarele lor energetice. Principalul vector in aceasta privinta este gigantul Gazprom, care opereaza pe domeniul in care economia continentului european este in cel mai inalt grad expusa. Daca pentru titei exista resurse alternative, gazele naturale vin aproape in exclusivitate de la Rasarit.
Romania n-a fost pana de curand o prioritate pentru investitiile rusesti in energetica, fiindca, prin exceptie, tara noastra are si resurse interne, privatizarea a intarziat, iar relatiile bilaterale s-au pastrat la cote de avarie. Din acest ultim motiv, in iernile geroase, am putut afla cat de mult depindem de gazele naturale rusesti, iar un nou acord, cu un plafon majorat de livrari, s-a semnat numai o data cu parafarea tratatului politic de baza. Tot atunci, usa de la Rasarit a fost brusc data de perete pentru investitii. Gazprom este angajat atat in preluarea Petrom, a retelelor Distrigaz, in proiecte de dezvoltare a capacitatilor locale de transport, cat si in numeroase firme importatoare de la noi. Dupa ce Kremlinul anuntase reinstituirea controlului asupra Gazprom printr-o renationalizare partiala, guvernul roman a acreditat public ideea ca, daca tot este furnizorul nostru (unic) de gaze, am putea sa-i cedam si o parte semnificativa din restul afacerii energetice. Prin contrast, Lukoil este dispus sa se asocieze pentru achizitionarea Petrom cu oricine, in afara de Gazprom.
De la Est vine gazul
Doar Romania lipseste dintre trofeele Gazprom
Principalele tinte investitionale ale Rusiei, in randul tarilor central-est-europene care se pregatesc sa intre in Uniunea Europeana, sunt Polonia, Bulgaria, Lituania si Letonia. Desi investitiile rusesti in Polonia reprezinta sub 2% din stocul investitiilor straine directe, in cifre absolute fenomenul apare cu mult mai impresionant: 1,29 miliarde de dolari. si mai impresionant este faptul ca totalul plasamentelor Gazprom in Polonia, fie prin investitii directe, fie prin investitii financiare, se ridica la 1,28 miliarde de dolari. Cazul Poloniei ilustreaza, prin excelenta, atat faptul ca domeniul energetic este directia privilegiata pentru capitalul rusesc plasat in Europa Centrala si de Est, cat si faptul ca vectorul purtator este compania Gazprom.In Bulgaria, Gazprom detine 50% din compania nationala bulgara de transport si comercializare a gazelor naturale, Topenegro, in vreme ce Lukoil a achizitionat 58% din actiunile celei mai mari rafinarii a vecinilor nostri de la sud, Neftokhim Burgas. Gazprom a mai incheiat un acord cu guvernul lituanian pentru preluarea a 34% din actiunile companiei nationale de distributie a gazelor naturale, dar finalizarea tranzactiei se izbeste de opozitia parlamentului. Compania similara din Estonia a fost impartita frateste intre Gazprom, German Ruhrgas si cu Finnish Fortum Oil and Gas. Acelasi Gazprom impreuna cu Lukoil si Transneftprodukt au furnizat 70% din investitiile rusesti in Letonia, unde Yukos mai vizeaza un foarte important terminal petrolier la Marea Baltica. In Ungaria, cazul cel mai relevant pentru modul cum investitiile rusesti sunt mascate prin firme off-shore, Gazprom este actionar semnificativ in companiile de distributie si a preluat a doua rafinarie a tarii, Borsodchem. In Slovacia, Yukos a preluat 49% din capitalul Transpetrol, companie care administreaza, pe teritoriul acestei tari, oleoductul Drujba, principalul mijloc de export al petrolului rusesc. Expertii subliniaza valoarea strategica a acestei achizitii, stiut fiind planul Rusiei de a se conecta la terminalul petrolier de la Omisalj (Croatia), adica locul unde ar trebui sa ajunga si proiectatul oleoduct pentru titeiul caspic, cu punctul de plecare in portul Constanta. In asociere cu Ruhrgas si Gaz de France, Gazprom detine 49% din distribuitorul slovac de gaze, avand insa si drept de preemtiune pentru 16,3% din cotele tovarasilor occidentali. In Cehia, Gazprom controleaza distribuitorul GasInvest si planuieste sa preia transportatorul ceh de gaze, Transgaz, in parteneriat cu companii vest-europene.
