Imediat după ce Kremlinul a criticat intenţia preşedintelui Republicii separatiste Transnistria de a candida la un nou mandat, şeful protecţiei consumatorilor din Rusia a anunţat că ar putea interzice importurile de coniac transnistrean, una dintre puţinele resurse economice ale republicii.
„În viitorul apropiat, vom lua noi măsuri în ceea ce priveşte Transnistria. Au apărut întrebări cu privire la coniacul Kvint. S-ar putea să impunem limitări la importul acestuia”, a spus Ghenadi Onişcenko. Un purtător de cuvând al distilieriei de la Tiraspol care produce brandul respectiv a declarat pentru The Moscow Times că nu s-a primit nicio informare oficială cu privire la o posibilă interdicţie. Pe de altă parte, unul dintre directorii executivi transnistreni a spus, sub anonimat, că interdicţia este o „ruşine”.
Declaraţia lui Onişcenko vine la puţin timp după ce şeful administraţiei prezidenţiale Sergei Narişkin a fost critic la adresa lui Igor Smirnov, preşedintele Transnistriei. „Îl sfătuim pe Igor Smirnov să deschidă calea pentru noi forţe politice care ar putea scoate regiunea din criza socială în care se află. Crede că a făcut o greşeală… a făcut multe pentru republică la început, dar guvernează deja de 20 de ani şi acum vrea să candideze pentru un al cincilea mandat”, a spus Narişkin, potrivit Ria Novosti. Rusia Unită, partidul de guvernământ al Rusiei, pare să-l favorizeze pe reprezentatul Partidului Renaşterii din Transnistria, Anatoli Kaminski, la alegerile din Transnistria care vor avea loc pe 11 decembrie. „Candidatul Partidului Renaşterii, Anatoli Kaminski, ar putea fi unul meritoriu”, a mai spus influentul Narişkin. Mai mult, chiar Vladimir Putin a trimis o scrisoare de susţinere lui Kaminski, în ziua congresului Partidului Renaşterii.
Chiar dacă interzicerea importurilor de coniac transnistrean pare o mişcare în sprijinul său, Kaminski s-a declarat surprins. „Astăzi avem nevoie de sprijin… mai ales de oportunitatea de produce şi vinde produsele noastre. În special produsele senzaţionale cum este coniacul nostru”, a declarat Kaminski.
Rusia se foloseşte în mod obişnuit de interzicerea importului pentru a pune „cu botul pe labe” diverşi lideri din ţările ex-sovietice. Vinul moldovenesc, principalul bun de export al Republicii Moldova, a fost până acum interzis de două ori la import în Rusia, după ce autorităţile de la Chişinău au ieşit de pe linia impusă de Moscova. De asemenea, Georgia se află sub o strictă blocadă comercială, după conflictele cu Rusia din 2006.