Am plecat în Japonia cu speranțe la o medalie, dar am debutat cu o rușine mondială. România a fost umilită la debutul de la Mondialele de handbal feminin din acest an. A fost un adevărat coșmar meciul cu Spania. Antrenorul Somnorilă nu a avut nicio reacție pe banca tehnică.
România a ajuns rău și în handbalul feminin. Debutul de la Mondialul din Japonia ne-a arătat cât de jos am ajuns. Deși mergeam cu speranțe la o medalie, partida cu Spania a fost un adevărat coșmar pentru tricolorele antrenate de Thomas Ryde.
Ibericele ne-au dominat la toate capitolele. Nu am avut nicio șansă, iar de pe bancă nu a venit niciun ajutor. Selecționerul Thomas Ryde, poreclit Somnorilă, nu le-a dat nicio indicație fetelor pentru a le scoate din criza în care se află.
Problemele au început chiar din pregătiri unde s-a văzut că România nu e deloc în formă. Am pierdut un amical în fața unei echipe de club. Problemele au continuat și cu Spania, echipă pe care în ultimul deceniu, am bătut-o aproape de fiecare dată naţionala iberică, indiferent că am jucat la Mondial, European sau Jocuri Olimpice, iar în ultimele 5 meciuri, Cristina a marcat 37 de goluri. Astăzi, Neagu a fost singură.
Calificarea, în pericol
România mai are 4 meciuri în grupe. Mâine cu Senegal, cu Kazahstan (3 decembrie), Muntenegru (4 decembrie) și Ungaria (6 decembrie). La cum au jucat astăzi, este în pericol și calificarea în grupele principale. Primele trei echipe se califică. Spania ne-a bătut deja, Ungaria pare cu trei clase peste noi, iar Muntenegru este o echipă extrem de solidă.
Scorul final a fost unul zdrobitor, 31-16. În prima repriză am marcat 9 goluri, iar în cea de-a doua doar 7. Urmează meciul cu Senegal care ar trebui să fie unul mai ușor.