„Bună ziua! Vă scriu în speranţa că sunt gospodari care pot şi îşi doresc să facă un bine. Aş vrea să îi rog să doneze sau să dăruiască sau să facă pomană cu câteva legume care le prisosesc. Eu lucrez la singurul spital din Romania care îngrijeşte bolnavi de lepră – Spitalul Tichileşti (Isaccea, judeţul Tulcea). În prezent mai avem 10 pacienţi internaţi. Problema este că statul alocă doar 11 lei/ zi/ om pentru hrană. Suma este foarte mică pentru a putea asigura trei mese pe zi şi preţurile la alimente sunt aşa cum ştim cu toţii. Dacă e cineva dispus să doneze, să ştiţi că nu avem nevoie de cantităţi mari, ci doar cât să punem pentru iarnă nişte castraveţi la murat, un bidon de varză, câteva (20-30) de borcane de compoturi şi gem. Orice e binevenit. Totul pentru 10 persoane. Putem veni noi (angajaţii) să culegem, oriunde în Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi. Sau, dacă doriţi să ne vizitaţi, să ne cunoaşteţi, vă aşteptăm cu drag”, scriu, pe Facebook, angajaţii Spitalului, citat’i de cancan.ro.
Zeci de persoane au sărit în ajutor
Zeci de persoane au răspuns apelului disperat și au contribuit cu tot ce era nevoie. Angajații spitalului au rămas surprinși și nu s-au gândit că toată situația va lua o atât de mare amploare.
„Există această problemă, de 11 lei, care mă limitează şi nu-mi dă voie să introduc în lista zilnică de alimente mai mult decât este prevăzut. Este singura problemă, nu este un apel disperat sau la milă. (…) Noi încercăm să le asigurăm pacienţilor noştri ceea ce avem şi acasă – că este de sărbători, că este post, de Crăciun sau Paşti… Numai că este imposibil. Din 11 lei nu poţi să iei o carne mai de calitate, sau produse mai bune, dar mai scumpe pentru că nu-ţi permiţi. (…) Ne-am dorit pentru ei să mănânce mai sănătos şi să pot să fac şi provizii de iarnă pentru ca din diferenţa de bani să pot să le iau produse mai puţine, dar de calitate”, a declarat angajata spitalului, precizând că pacienţii nu au alte probleme deosebite, care să necesite o alimentaţie specială.cancan.ro.