Dacă acest post nu se conformează solicitării formulate, atunci directorul său din SUA ar putea fi reţinut şi conturile Russia Today deschise în această ţară ar putea fi blocate, se mai arată în respectiva notă. 

Directoarea RT, Margarita Simonian, a calificat într-o postare pe Twitter drept 'criminal' termenul de numai patru zile în care trebuie îndeplinită solicitarea autorităţilor americane. Ea a spus anterior că postul RT va înceta să emită în SUA dacă i se va cere să se înregistreze acolo ca 'agent străin', întrucât astfel i s-ar limita libertatea în desfăşurarea activităţii. 

La rândul său, MAE rus a avertizat că se va recurge la represalii împotriva mass-media americane din Rusia, atât de stat, cât şi private, dacă activitatea RT în SUA va fi îngrădită. 

De asemenea, Ministerul rus al Justiţiei a avertizat postul Radio Liberty şi postul de televiziune Current Time, ambele americane, că activitatea lor în Rusia ar putea fi restrânsă odată cu posibila includere a lor pe lista organizaţiilor ce trebuie să se înregistreze în această ţară ca 'agenţi străini'. 

Postul RT, care emite în limbile engleză, spaniolă şi arabă, precum şi agenţia Sputnik, sunt considerate în SUA instrumente ale maşinii ruse de propagandă şi ale amestecului Moscovei în politica americană, în acest sens fiind dat exemplul alegerilor prezidenţiale de anul trecut.

AGERPRES