Producătorului de profile metalice Ruukki România, parte a grupului finlandez Ratauruukki, şi-a crescut ponderea exporturilor cu 10% faţă de 2009, iar în prezent circa 40% din producţie este direcţionată către pieţele externe.
Capacitatea de producţie pentru panouri termoizolante este de 1,8 milioane metri pătraţi pe an, iar pentru structurile metalice, capacitatea este de 120.000 de tone pe an.
Principalele pieţe de desfacere sunt Bulgaria şi Ungaria, ţări în care sunt vândute 35%, respectiv 22% din produsele fabricate la Bolintin-Deal. Ruukki România mai exportă în Cehia (17%) şi Slovacia (11%). Restul de 15% vizează pieţe ca Rusia, Slovenia, Polonia sau Finlanda.
La începutul anului trecut Ruukki a implementat un program de eficientizare a costurilor fixe şi de creştere a ratei de profitabilitate. Unul dintre elementele cheie ale acestui program a constat în transferarea utilajelor din fabricile din Ungaria şi Cehia în cadrul unităţii din România. Această măsură a dus la creşterea capacităţii de producţie locală cu 20%. Programul dezvoltat de companie a permis realizarea unor economii de 60 mil. euro în primul an, urmând ca până la sfârşitul anului 2010 reducerea de costuri să atingă valoarea de 150 mil. euro.
Fabrica din Bolintin-Deal este construită pe un teren de cinci hectare, din care sunt folosite doar trei hectare, existând posibilitatea extinderii producţiei în viitor. Investiţia în construcţia fabricii a fost de 35 mil. euro. Ruukki România are în prezent 230 de angajaţi.