Ruxandra Matache: “Conteaza foarte mult sa crezi in ceea ce faci si sa-ti urmaresti visul”

Capital: Ce v-a determinat sa va orientati catre artele plastice? Ruxandra Matache: La scoala de arte plastice m-au trimis la inceput parintii. Tatal meu a facut in tinerete vreo doi ani liceul de arta. El voia sa merg la sculptura, de fapt. Capital: Ati ales totusi designul. De ce? Ruxandra Matache: Nu stiu ce stiam eu in clasa aXII-a despre design, dar mi s-a parut o optiune mai buna decat toate celelalte. Capital: Poate ca este mai avantajoasa din punctul de veder



Capital: Ce v-a determinat sa va orientati catre artele plastice?


Ruxandra Matache: La scoala de arte plastice m-au trimis la inceput parintii. Tatal meu a facut in tinerete vreo doi ani liceul de arta. El voia sa merg la sculptura, de fapt.



Capital: Ati ales totusi designul. De ce?

Ruxandra Matache: Nu stiu ce stiam eu in clasa aXII-a despre design, dar mi s-a parut o optiune mai buna decat toate celelalte.




Capital: Poate ca este mai avantajoasa din punctul de vedere al castigurilor in momentul in care veti incepe sa lucrati.


Ruxandra Matache: Sincer, nu m-am gandit la partea materiala, ci la ce-mi place sa fac.




Capital: Prin ce v-ati remarcat la facultate?

Ruxandra Matache: In primul rand, prin faptul ca am urmat consecvent programul. Acum, din 30 de studenti, au mai ramas la sectia mea vreo douazeci si ceva, iar la cursuri vin efectiv vreo patru, cinci.




Capital: Anul trecut ati participat la un concurs international de design, organizat de compania Electrolux. Cum ati reusit sa castigati premiul I?

Ruxandra Matache: Tematica se focaliza pe ambientul viitorului, cu orientare pe designul de produs adecvat nevoilor anului 2020. Pentru a realiza proiectul de restilizare a unui aragaz, am desfacut bucata cu bucata un aragaz adus de Electrolux la noi la facultate. Desi lucrarea se baza pe imaginatie, restilizarea s-a facut foarte practic, pe baza unor calcule, analize tehnologice, pentru a putea fi aplicata in productie. A trebuit sa stabilesc precis materialele din care se va executa, modul in care va fi utilizat, costurile. Marea provocare a acestui concurs se baza pe ideea limitei la care poti ajunge cu designul unui produs care sa-si pastreze utilitatea si sa aiba costuri cat mai scazute. Proiectul meu s-a numit “Butterfly”. Aragazul proiectat chiar seamana cu un fluture!




Capital: In Suedia ati avut ocazia sa vizitati centrul de design al companiei Electrolux. Cum arata un astfel de centru?

Ruxandra Matache: Pe dinafara nu difera de celelalte cladiri din Stockholm. Inauntru, secretele sunt foarte bine pazite. Au echipe complexe pentru cercetare si dezvoltarea de noi produse. Au tehnologii impresionante, despre care eu doar auzisem. Proiectul facut pe calculator, spre exemplu, acolo se poate vedea “pe viu”, pentru ca au o tehnologie capabila sa realizeze aproape instantaneu macheta dupa 3D-ul din computer.




Capital: Nu v-a atras ideea de a lucra acolo?

Ruxandra Matache: Cum sa nu. Au 13 centre de design. Margaretha Finnstedt Miller, directorul lor de relatii publice, chiar m-a intrebat unde mi-ar placea sa lucrez. Mi-am pus chiar mari sperante ca, la absolvire, voi fi chemata acolo sa lucrez.




Capital: si daca ei nu dau nici un semn “de viata” pana in vara, cand terminati facultatea, ce aveti de gand sa faceti?

Ruxandra Matache: Ma pregatesc oricum sa ma inscriu la un master in strainatate. Vreau, de asemenea, sa particip la tot felul de concursuri internationale. Aici nu se face design decat pentru mobilier, asa ca trebuie sa gasesc o… iesire. Pe mine ma atrage partea mai tehnica, industriala a designului.




Capital: Cu toate acestea, acum lucrati la o firma de advertising. Cum ati ajuns sa ocupati un post intr-o zona in care locurile sunt foarte limitate si destinate mai mult specialistilor.

Ruxandra Matache: M-a recomandat unul dintre profesorii mei, dl Cezar suteu, care a adus, de altfel, si concursul international de design in facultatea noastra. Agentiile de publicitate au obiceiul sa ia legatura cu profesorii pentru a obtine recomandari despre studentii lor. Fac o lista si cheama apoi studenti la interviu.




Capital: A contat faptul ca ati castigat acest concurs?

Ruxandra Matache: Cred ca da.

Capital: Ce faceti la Grey Worldwide Romania?

Ruxandra Matache: Sunt art director junior.




Capital: Unde va vedeti in cariera peste cinci ani?

Ruxandra Matache: Nu m-am gandit inca foarte concret. Oricum, vreau sa merg undeva, in strainatate, pentru a ma realiza in acest domeniu. De aceea ma gandesc la un master in afara, pentru a ma putea integra mai usor pe o piata a muncii straina.




Capital: O casatorie v-ar schimba planurile?


Ruxandra Matache: Nu stiu. Deocamdata, tocmai de aceea nu am nici un prieten.


Carte de vizita

• S-a nascut la Ploiesti, pe data de 12 decembrie 1983.


• A absolvit Liceul de arta din Ploiesti.


• Acum este studenta in ultimul an la Universitatea Nationala de Arte, Facultatea de arte decorative si design din Bucuresti.