RWE revine în România după ce s-a retras în 2010 de la construcţia reactoarelor 3 şi 4, din cauza instabilității economice și legislative. Tot în 2010, compania şi-a vândut acţiunile din două proiecte de dezvoltare a unor parcuri eoliene din Constanţa, cu o capacitate de peste 160 MW, din cauza birocratiei excesive, potrivit Reuters.
Principala cauza a reprezentat-o amânarea aplicării legii 220/2008, care privea stimularea energiei regenerabile. În ianuarie 2011, trei din cei şase investitori ai proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă (GDF Suez, Iberdrola şi RWE) i-au înştiinţat pe ceilalţi acţionari ai EnergoNuclear că ies din proiect.
În perioada ianuarie-septembrie 2011, RWE Group a avut un profit net de 1,4 miliarde euro, cu 46% mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2010.