Pe o piaţă a restaurantelor fast-food dominată de McDonald’s, Burger King îşi propune să fie cel puţin la fel de prezent ca şi competitorul său. Prima unitate a celebrului lanţ american va fi deschisă în termen de o lună. Mulţi români care au călătorit în străinătate sunt familiarizaţi cu numele lanţului de restaurante fast-food Burger King. La nivel mondial, brandul american este prezent în 69 de ţări, operând direct sau prin franciză (peste 90% din tota
Pe o piaţă a restaurantelor fast-food dominată de McDonald’s, Burger King îşi propune să fie cel puţin la fel de prezent ca şi competitorul său. Prima unitate a celebrului lanţ american va fi deschisă în termen de o lună.
Mulţi români care au călătorit în străinătate sunt familiarizaţi cu numele lanţului de restaurante fast-food Burger King. La nivel mondial, brandul american este prezent în 69 de ţări, operând direct sau prin franciză (peste 90% din totalul unităţilor) 11.200 de restaurante.
Până de curând, acest lanţ nu opera pe piaţa noastră. Prima menţiune a sosirii Burger King în România a fost făcută de către reprezentanţii companiei americane la sfârşitul lunii ianuarie, în conferinţa de presă în care s-au prezentat rezultatele financiare pe 2007 şi planurile pentru 2008. Contactaţi de Capital, oficialii Burger King nu au făcut comentarii despre francizorul pentru România, deoarece „negocierile nu au fost finalizate până în prezent (începutul lunii februarie, n.r.)“.
Însă, peste cel mult patru săptămâni, primul Burger King se va deschide la Bucureşti, în incinta Băneasa Shopping City. „Burger King Europe şi Atlantic Restaurant System au încheiat un parteneriat în urma căruia se vor deschide în România restaurantele Burger King“, a declarat pentru Capital Andrea Ungereit-Hantl, communication & public affairs director pentru regiunea EMEA al companiei. Cele două firme au fost asistate în acest proces de către compania de consultanţă şi management Trend Hospitality, de al cărei nume se leagă şi intrarea în România a lanţurilor Pizza Hut şi KFC.
Atlantic Restaurant System, firma care deţine franciza pentru Burger King, este controlată de oamenii de afaceri Eli Davidai şi Ion Nasta. Primul a fost timp de 15 ani preşedintele Quadrant Amroq Beverages (QAB), distribuitorul şi îmbuteliatorul Pepsi pentru România. Davidai şi Nasta sunt parteneri de afaceri în străinătate; în România, potrivit datelor Registrului Comerţului, firma este înregistrată pe numele lui Ion Nasta. Deja, cei doi oameni de afaceri au angajat şi au specializat în Germania un director general care se va ocupa de conducerea Burger King în România, numele acestuia fiind momentan ţinut secret.
Deşi în Bucureşti branduri precum KFC sau Springtime concurează cu McDonald’s, la nivel naţional aceste două branduri nu sunt foarte puternice. Pe acest fapt mizează Burger King în stabilirea obiectivului de a deveni numărul doi pe piaţă. „Franciza nu a fost acordată doar pentru Bucureşti. România este o ţară mare“, afirmă o sursă apropiată investitorilor. Mizând pe potenţialul de ansamblu al pieţei româneşti, Burger King nu exclude nici varianta unui atac la baionetă împotriva Mc Donald’s. „Odată ce Burger King va avea succes, de ce să nu fie numărul unu? Există precedentul Pepsi. Mai întâi se urmăreşte câştigarea Bucureştiului, apoi ţara“, continuă sursa citată.
Burger King a angajat deja personalul pentru primul restaurant şi se află în proces de selecţie pentru viitoarele restaurante. Extinderea lanţului va începe din acest an, însă deocamdată franciza nu va putea fi atribuită şi către terţi parteneri de afaceri.
Dominatia americanilor
Competitie Potrivit CHR Consulting, la finele anului trecut, pe piaţa românească erau operaţionale 17 reţele din domeniul fast-food.