Ryan Air va deschide în octombrie o bază la Bucureşti şi estimează că va transporta anul viitor mai mult de 1,9 milioane de pasageri în România, în creştere cu peste 30% raportat la 2016, a declarat, joi, Denis Barabas, directorul de Marketing şi Vânzări pe România şi CEE al companiei, într-o conferinţă de presă.
Noua bază a companiei se deschide în 30 octombrie, având trei aeronave alocate, ceea ce reprezintă o investiţie de 300 milioane de dolari. De asemenea, Ryanair a deschis joi o nouă bază în Timişoara, unde va aduce o aeronavă, iar investiţia s-a ridicat la 100 de milioane de dolari.
Denis Barabas a anunţat şi orarul de vară pentru Bucureşti, când se vor opera 13 rute, cu peste 100 de zboruri săptămânale. Orarul de vară 2017 Bucureşti include o nouă rută către Palermo, trei noi destinaţii de vară – Berlin, Bristol şi Timişoara, şi mai multe zboruri către Bruxelles, Dublin şi Milano, care vor aduce 1,9 milioane de clienţi anual şi vor susţine 1.400 de locuri de muncă pentru Aeroportul Bucureşti.
"Vom opera un total de 13 rute dintre care patru rute sunt noi de vară. O rută nouă este Palermo, care va fi operată din martie 2017, respectiv continuarea operaţiunilor din această iarnă către Timişoara, Berlin şi Bristol. În total, vom avea peste 100 de zboruri săptămânale. Estimăm un trafic de circa 2 milioane de pasageri. Este o creştere foarte importantă în România, o creştere sănătoasă de peste 30% de la an la an. Acest trafic va contribui cu peste 1.000 de locuri de muncă susţinute la Bucureşti şi în ţară, iar clienţii noştri vor avea economii de peste 200 de milioane de euro. Am sărbătorit de curând un milion de pasageri în Bucureşti, în luna aprilie. De atunci am crescut foarte mult şi în curând vom ajunge la 1,5 milioane de pasageri transportaţi şi credem că românii au început să fie familiari cu Ryan Air'', a spus Barabas.
Pentru a sărbători lansarea orarului de vară 2017 Bucureşti, dar şi deschiderea noii baze, Ryan Air pune la vânzare 100.000 de locuri din întreaga sa reţea de rute europene, la tarife promoţionale începând de la doar 7,99 euro, care sunt disponibile pentru rezervări până luni, 5 septembrie.
Ryan Air operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.
''Din Timişoara vom avea şapte noi rute, care sunt deja disponibile pentru rezervări'', a subliniat el.
La rândul său, David O'Brien, Chief Commercial Officer al companiei, a afirmat că, per ansamblu, din februarie şi până în prezent, traficul Ryan Air a crescut cu peste 10 milioane de pasageri, ceea ce va aduce un total de peste 117 milioane de pasageri la finele anului.
"Cele 10 milioane de pasageri reprezintă o creştere de patru ori a traficului TAROM pentru anul trecut", a precizat O'Brien.
Ryan Air operează de pe 84 de baze din Europa, Africa şi Israel, în total din peste 200 de aeroporturi. Compania operează cu peste 300 de aeronave noi Boeing 737, urmând ca până în 2024 să mai primească 300 de aeronave.
Reprezentanţii companiei susţin că au cele mai mici tarife.
"Suntem compania cu cel mai mic tarif din Europa, un tarif garantat. Tariful mediu pentru anul trecut al Ryan Air a fost de 46 de euro, urmând ca în 2016 să ajungem la un preţ mediu de sub 40 de euro, chiar 35 de euro. De asemenea, avem cele mai mici costuri de operare din Europa. Avem 84 de baze, inclusiv Bucureşti şi Timişoara. Avem cote de piaţă de peste 25-26% sau chiar mai mult pe pieţe importante din Europa. În România, pentru moment, suntem pe locul 5, dar cu siguranţă vom creşte şi vom avea o contribuţie importantă la creşterea traficului în România. Până în 2024 estimăm că vom avea o creştere controlată. Estimăm un număr total de peste 180 de milioane de pasageri până în 2024. Este o creştere constantă şi puţin încetinită în următorii ani. Estimăm o creştere de circa 7% de la an la an. Creşterea va veni odată cu primirea noilor aeronave. Credem că până în 2024 vom opera cu mai mult de 500 de aeronave, ceea ce ne va oferi poziţia de lider în Europa din acest punct de vedere", a subliniat Barabas.
SURSA: Agerpres