Operatorul aerian Ryanair a anunţat că va închide baza de la Timişoara începând cu 25 martie anul acesta din cauza performanţelor comerciale slabe. Două rute către Milano şi Bucureşti vor continua să funcţioneze pe timpul verii acestui an.
Compania a anunţat că toţi clienţii afectaţi vor fi notificaţi prin e-mail şi SMS şi li se vor prezenta opţiunile: rambursare totală sau o transferare gratuită pe o rută alternativă.
Decizia Ryanair de a închide baza de la Timişoara vine ca rezultat al performanţelor comerciale slabe, într-o perioadă de creştere a cererii pentru avioane Ryanair pe alte aeroporturi din Europa.
„Programul curent de iarnă al Ryanair, care include şapte rute din Timişoara, va continua să funcţioneze conform planificării până la închiderea bazei din 25 martie“, a declarat David O`Brien, directorul comercial al companiei aeriene.
Baza de la Timişoara este prima deschisă de companie în România, în 1 septembrie 2016.