"În 2020, cred că vom transporta 170 – 180 de milioane de pasageri pe an", a declarat Michael O'Leary, adăugând că în exerciţiul financiar ce se va încheia la 31 martie 2018 numărul de pasageri se va situa la 130 de milioane.
"În urma recunoaşterii sindicatelor, Franţa şi Scandinavia sunt acum mai deschise. Nu avem în prezent baze acolo, dar vom înregistra creştere în regiune", a explicat şeful Ryanair.
În exerciţiul financiar ce s-a încheiat la 31 martie 2017, compania a transportat aproximativ 120 de milioane de pasageri, iar obiectivul este de 200 de milioane.
Separat, Michael O'Leary a declarat că se aşteaptă la unele perturbări ale zborurilor în următoarele luni, în special în Irlanda şi Portugalia.
În decembrie, Ryanair a avut primele negocieri cu sindicatele din istoria de 32 de ani a companiei, care au ajutat la evitarea unei greve la nivel european, însă discuţiile s-au împotmolit în ultimele săptămâni.
"Suntem foarte aproape de a încheia acorduri în Spania şi Italia, sperăm să le finalizăm luna viitoare. Dar nu am înregistrat progrese în Irlanda şi Portugalia, unde sunt posibile greve în timpul vacanţei de Paşti", a explicat şeful Ryanair, informează Agerpres.
Compania irlandeză îşi menţine în continuare estimările potrivit cărora, în exerciţiul financiar ce se va încheia la 31 martie 2018, va înregistra un profit după taxe de 1,4 – 1,45 miliarde de euro.
Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.