Simona Halep, locul I WTA, este în mare formă în perioada aceasta și a reușit să se califice și în finala turneului Premier 5 de la Cincinnati după ce a învins-o, duminică, pe Aryna Sabalenka din Belarus, locul 34 WTA, cu scorul de 6-3, 6-4. Este a șasea finală pe care jucătoarea de tenis din România o va disputa în acest an. Halep s-a mai calificat în finala acestui turneu în 2015 și 2017.
Chiar dacă s-a plâns că meciurile sunt programate la intervale de timp prea scurte, ea a reușit să se impună parcă mai clar ca niciodată. Deși a învins-o pe Sabalenka relativ ușor, dacă privim scorul, meciul a fost unul echilibrat, iar experiența a fost cea care și-a spus cuvântul.
Românca a mizat, în semifinala cu jucătoarea din Belarus, care a scos din turneu trei jucătoare din top 20 WTA, pe loviturile constante pe rever. Nu şi-a pierdut calmul în setul al doilea, la 3-3, când sportiva din Belarus îşi ridicase nivelul şi s-a calificat în a doua finală în şapte zile, după cea câştigată la Montreal, în faţa lui Sloane Stephens.
„A fost o provocare pentru mine să am o adversară atât de tânără, care a câștigat meciuri atât de grele înainte, cu o încredere în sine așa ridicată. A fost o mare provocare. Și când am pășit pe teren, am spus că tot ceea ce trebuie să fac este să mă relaxez și să-mi fac jocul, ceea ce am și făcut”, a declarat Halep, după partidă, potrivit wtatennis.com.
În finală, Simona Halep o va întâlni, duminică, pe jucătoarea olandeză Kiki Bertens, locul 17 WTA, care a învins-o, în semifinale, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe Petra Kvitova, locul 6 WTA. Liderul WTA conduce cu 3-1 în întâlnirile directe cu Bertens, ultima partidă fiind câștigată de Simona Halep în 2017, la Roma.