Mai exact, contestatarii măsurii susțineau că Ordonanța de Urgență va afecta firmele românești care extrag și vând gaze, Petrom și Romgaz, în vreme ce vor fi avantajate tocmai companiile rusești. Iar scenariul acesta pare să se adeverească.
WIEE România, una dintre cele două firme agreate de gigantul rus Gazprom pentru a vinde gazele ruseşti în România, şi-a notificat deja clienţii din România că, de la începutul acestui an, a majorat preţul de vânzare a gazelor naturale cu 2%, notează Economica.net, citând o sursă sub protecția anonimatului.
Practic, compania care vinde gazele rușilor a transferat direct către consumatori taxa de 2% cerută de guvern. Așadar, singurele care ies în pierdere sunt companiile românești, Petrom și Romgaz, în urma plafonării preţurilor pentru tot gazul produs în România, la 68 de lei/MWh, mult sub preţul de import şi sub preţul de acum al pieţei.
Majorarea prețurilor de către compania WIEE România va afecta atât consumatorii casnici cât și pe cei comerciali. Astfel, guvernul a aplicat o lovitură extrem de dură companiilor Petrom și Romgaz, argumentând decizia prin protejarea consumatorului final față de creșterea prețurilor. Iată însă că și consumatorii finali vor avea de suferit, ieftinirea generală preconizată fiind diluată de creșterile impuse de WIEE.