Noi acuzații aduse de sindicaliști la adresa ministrului Muncii cu privire la sincroniza bazele de date ale instituţiilor din subordine și la îngreunarea proceselor de calculare a pensiilor pentru diferite persoane.
Încercările ministrului Muncii, Violeta Alexandru, de a sincroniza bazele de date ale instituţiilor din subordine în lipsa preocupării ministrului pentru modificarea legislaţiei nu garantează pensionarilor o simplificare a procedurilor birocratice în procesul stabilirii pensiei, potrivit unui comunicat remis luni de Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii.
„Modul în care domnia sa prezintă situaţia induce viitorilor beneficiari ai sistemului de pensii ideea că, datorită acţiunilor domniei sale şi a încercărilor – nereuşite de altfel – de a sincroniza bazele de date ale instituţiilor pe care le are în subordine sau le coordonează, nu mai este nevoie ca aceştia să prezinte în format fizic diverse adeverinţe şi formulare generate de angajatorii pe care i-au avut de-a lungul vremii. Nimic mai eronat, întrucât în fapt, doamna ministru nu s-a preocupat câtuşi de puţin de modificarea cadrului legislativ care să reglementeze şi să permită acest lucru şi care să fie corelat cu practica, iar noi, ca angajaţi nu putem efectua operaţiuni în baza unor indicaţii verbale sau chiar scrise neacoperite de legislaţia aferentă”, se menţionează în comunicatul Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii.
Sindicaliştii din Ministerul Muncii subliniază că schimbarea legislaţiei intră în sarcinile ministrului Violeta Alexandru.
„Doamna ministru ar trebui să înţeleagă că în loc să transmită prin intermediul social media sau canalelor de televiziune informaţii eronate, actualilor sau viitorilor beneficiari de pensii din dorinţa de a-şi crea popularitate, ar trebui să se preocupe şi de demersurile necesare schimbării cadrului legislativ, care, de altfel intră în atribuţiile domniei sale”, se precizează în comunicat.
Sindicaliştii din cadrul Ministerului Muncii susţin că Violeta Alexandru nu înţelege că procesul digitalizării sistemului de pensii presupune modernizarea echipamentului informatic depăşit.
„Domnia sa nu înţelege că mult lăudata digitalizare pe care are senzaţia, în necunoştinţa sa, că a şi implementat-o deja, nu înseamnă nici pe departe transmiterea prin e-mail a documentelor ce alcătuiesc un dosar de pensie, ci achiziţionarea de echipamente şi programe informatice performante, nu precum cele perimate fizic şi moral cu care suntem obligaţi să ne desfăşurăm activitatea. Nu înţelege că digitalizarea înseamnă organizarea de licitaţii, selecţie de opţiuni, înţelegerea specificităţii sistemului informatic al caselor de pensii, şi că acestea ar trebui să fie de fapt atribuţiile consilierilor domniei sale, care să o sfătuiască în consecinţă şi să o ajute să modernizeze sistemul. În lipsa acestor acţiuni de fond, angajaţii caselor de pensii vor continua să fie nevoiţi să opereze manual, cu pixul şi hârtia, stabilirea şi plata pensiilor de serviciu ale magistraţilor, piloţilor, grefierilor etc, ce cad sub incidenţa Ordonanţei 59/2017”, conform documentului remis de Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii.
Sindicaliştii din Ministerul Muncii menţionează că responsabilitatea pentru întârzierile înregistrate în recalculările dosarelor de pensie o poartă lipsa de personal din Casele de Pensii.
„Considerăm că atitudinea denigratoare şi jignitoare a doamnei ministru al Muncii faţă de salariaţi este nejustificată si provine dintr-o necunoaştere a modului de funcţionare a sistemului de pensii în general, precum şi a situaţiilor diferite care pot fi întâlnite în fiecare dosar de pensie în particular. Altfel, ar trebui să se înţeleagă că nu lipsa de neimplicare a funcţionarilor din Casele de Pensii a dus la întârzierile înregistrate în soluţionarea dosarelor, ci o serie de lipsuri de natură logistică şi organizatorică înregistrate la toate nivelurile, generate de neaplicarea unor prevederi legale aflate deja în vigoare, sau de neadaptarea unor măsuri legislative noi, adaptate la situaţia prezentă, care să faciliteze desfăşurarea activităţii acestor instituţii. (…) În art.126, alin.(3) se menţionează expres că ‘Numărul de personal al structurilor din CNPP, la nivel central şi local, nu poate fi mai mic decât numărul corespunzător raportului 1 salariat la 2.000 de asiguraţi şi beneficiari de prestaţii de asigurări sociale’, ori raportul actual – salariaţi/asiguraţi şi beneficiari este de aproximativ 1 la 3.000. Din păcate, în condiţiile în care aceste obligaţii, care nu reveneau angajaţilor, nu au fost îndeplinite, este nedrept ca activitatea noastră să fie judecată superficial, fără a fi luate în calcul toate aspectele menţionate”, se precizează în comunicatul Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii.