Contrar zâmbetului pe care îl afișează de fiecare dată când este pe scenă, mult îndrăgitul comedian Cătălin Bordea are un trecut sumbru, pe care nu multă lume îl știe.
Cătălin Bordea nu s-a ferit şi a relatat clipele devastatoare prin care a trecut, în contextul în care copilăria lui a fost marcată de momente cumplite și abandon.
Mama lui a vrut să avorteze, tatăl lui l-a lasat singur singur la doar doi ani într-un autobuz iar singura sa rază de lumină a fost bunica lui.
Cine știe unde ajungeam
„Mama mea avea 16 ani. Nici n-a vrut să audă de mine, a dorit ca mama să avorteze, dar nu s-a întâmplat asta. M-au crescut împreună până la 2 ani, când a fugit de-acasă. Mama l-a găsit şi m-a lăsat pe mine la el, că poate îşi regăseşte instinctele de tată.
N-a fost aşa. El m-a urcat în autobuz, repet, aveam 2 ani, şi a coborât. Norocul meu a fost că s-a urcat bunica mea la una dintre staţii şi m-a găsit. Altfel, cine ştie unde ajungeam. La 12 ani, l-am regăsit. M-am întâlnit cu el o singură data”, a povestit comedianul.
Am luat certificatul de naştere la mine şi am mers la el
„La 12 ani, m-am gândit să-mi caut tatăl. Am luat certificatul de naştere la mine şi am mers la el. Pentru el nu a fost un şoc, dar a fost unul pentru soţia lui de atunci.
A intrat în casă de mână cu mine şi i-a spus că sunt fiul lui… iar femeia… de parcă mă cunoştea de-o viaţă, m-a întrebat dacă îmi este foame şi mi-a făcut cei mai buni cartofi prăjiţi, pe care i-am mâncat vreodată. Dacă trebuie în viaţa asta să fac rost de un număr de telefon, de al ei trebuie să fac rost”, adăugat Cătălin Bordea.