Noi detalii în cazul crimei din Berceni
Fosta soţie a bărbatului suspect de uciderea fetiţei de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit în lada unei canapele într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei a afirmat că acesta avea accese de gelozie, era violent, a ameninţat că o omoară, după care o va băga într-un sac şi o va arunca într-un canal.
Femeia a susţinut că fostul soţ obişnuia să fie agresiv şi cu fiul său minor, pe care-l lovea cu furtunul în zona capului, fapt ce a determinat mai multe probleme în dezvoltarea acestuia.
„Fapta presupus săvârşită de inculpat este de natură să provoace puternică rezonanţă în cadrul societăţii, având în vedere urmările foarte grave ale infracţiunii de omor asupra unei fetiţe de numai … ani, modalitatea de comitere extrem de violentă, dar şi acţiunile ulterioare ale inculpatului, care ar fi pus cadavrul victimei într-un sac de gunoi, iar apoi l-ar fi ascuns în canapeaua din apartamentul închiriat şi a părăsit teritoriul României.
Presupusa comitere a faptelor de către inculpat denotă o slabă capacitate empatică a acesteia, o desconsiderare a traumelor produse victimei şi un sistem de valori necesitând un proces complex de reconfigurare”, constată magistrații.
Se presupune că bărbatul ar fi în Olanda
Presupusul ucigaş al fetiţei, Șerbuc Ilie-Marcel, s-a angajat la o firmă din Olanda, însă din data de 6 iunie, când era planificat să înceapă serviciul, acesta nu a mai fost găsit.
Conform instanţei, suspectul „nu a fost audiat în cauză întrucât nu a fost găsit, existând date şi informaţii conform cărora acesta are cunoştinţă despre cercetările efectuate în prezenta cauză şi se sustrage urmăririi penale”.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că inculpatul a fost pe teritoriul statului olandez, a lucrat la o societate comercială începând cu data de 25.05.2023, însă din data de 06.06.2023, când era planificat să înceapă serviciul la ora 09:00, acesta nu a mai fost găsit, plecând intempestiv, cel mai probabil după discuţia cu concubina sa şi după ce a aflat că aceasta a fost luată în custodia autorităţilor spaniole.
Din comunicarea autorităţilor olandeze reiese că bărbatul nu s-a prezentat la locul de muncă în data de 06.06.2023 şi nu a mai fost găsit de autorităţile olandeze nici la locul de reşedinţă cunoscut, relevă încheierea de şedinţă referitoare la arestarea preventivă pentru 30 de zile a presupusului ucigaş al fetiţei de 12 ani.